Comuna Sînmihaiu Român are cu ce se lăuda. Micii talentați din Ansamblul folcloric “Românașul”, condus de coregraful Bogdan Poenar, au adus acasă o mulțime de premii. Vorbim despre copii cu vârste între 8 și 12 ani. Cei 32 de elevi ai ansamblului au participat la diferite concursuri, iar de cele […]
Etichetă: premii
Elevi şi profesori de la Moisil, premiaţi
Gala Olimpicilor „Grigore Moisil” 2017, eveniment organizat de Liceul Teoretic „Grigore Moisil” din Timişoara, ajuns la cea de-a V-a ediție, a răsplătit efortul și performanțele elevilor care au obținut premii și mențiuni la olimpiadele școlare, etapele internaționale, naționale și județene. Au fost premiaţi 160 de elevi și 44 de profesori, […]
Ziariştii, colegii şi spectatorii i-au premiat pe cei mai buni actori ai Teatrului Maghiar de Stat
Conform tradiţiei, Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timişoara îşi premiază actorii la finalul încă unei stagiunii teatrale reuşite. Festivitatea a avut loc sâmbătă, 10 iunie, la finalul spectacolului „HAIR”, care s-a jucat în cadrul Festivalului Artelor Timişorene. Jurnaliştii şi abonaţii Kultcard au votat cel mai bun actor, cea […]
Premii pentru păpușarii de la Merlin. Iată programul lunii iunie al Teatrului de Păpuși!
Echipa Teatrului pentru Copii și Tineret MERLIN din Timișoara a participat, la finalul lunii mai, la ediția a noua a Festivalului Internaţional al Teatrelor de Păpuși ”SUB CĂCIULA LUI GUGUȚĂ” de la Chişinău. Actorii de la MERLIN s-au întors şi de acestă dată cu tolba plină de premii. Premiul pentru […]
Tinerii cu idei inovatoare, provocați la competiție. Înscrierile se fac până în 28 mai
Zece mii de euro pentru idei inovatoare. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură, în calitate de unic partener oficial în România al Programului Climate KIC, invită tinerii să aplice cu idei inovatoare pentru un loc în marea finală a competiției de idei ClimateLaunchPad, care va avea loc în Cipru, în […]
Finanțare de 350.000 lei pentru tinerii talentați
Tineri sportivi și artiști cu rezultate bune din toată țara se pot înscrie în programul organizat pe bază de concurs de proiecte. Fondul total de sponsorizare este de 350.000 de lei și este acordat de MOL România. Solicitările pot fi depuse până la data de 17 iunie, iar detaliile programului […]
Cochete pe biciclete: pedalează și se aleg cu premii chiar de Sf. Elena
Echipa “Verde pentru Biciclete” vă invită duminică, 21 mai, la Cochete pe biciclete. Acest eveniment vine cu multe premiere, iar organizatorii le promit participantelor o experiență unică. Întâlnirea celor mai Cochete Bicicliste va avea loc ca de obicei la ora 10, pe platforma Timco. Desigur, pot fi însoțite de Cavalerii […]
Teatrul Naţional din Timişoara a obţinut trei premii la Gala UNITER. FOTO
Aseară, în cadrul Galei Premiilor UNITER, Teatrului Național din Timișoara i-a fost decernat Premiul special pentru proiecte inedite şi realizări remarcabile. Senatul UNITER a acordat această distincție Naționalului timișorean pentru unul dintre cele mai ambițioase proiecte de infrastructură culturală din România ultimilor 25 de ani: Sala 2. Acest spațiu a […]
Zece mii de euro pentru idei inovatoare. Vezi ce concurs a pregătit CCIA Timiș
Zece mii de euro sunt puse la bătăie pentru idei inovatoare. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură, în calitate de unic partener oficial în România al Programului Climate KIC, invită tinerii să aplice cu idei inovatoare pentru un loc în marea finală a competiției de idei “ClimateLaunchPad”. Aceasta va avea […]
Patru mari medalii de aur pentru vinuri românești înscrise în concursul VINVEST
În cea de-a doua zi a Salonului Internațional de Vinuri din Timișoara VINVEST 2017 au fost anunțate cele mai importante premii acordate vinurilor românești înscrise la Concursul Național de Vinuri și Băuturi Alcoolice ediția a XII-a. Din cele 129 de probe de vinuri, înscrise de 20 de producători românești, au […]

































