Universitatea de Vest din Timișoara deschide oficial campania de admitere pentru anul universitar 2026–2027, aducând în prim-plan o inițiativă dedicată tinerilor pasionați de creație: programul „Start Arte și Design UVT”, care oferă pregătire gratuită pentru admitere. Derulat în perioada mai – iulie 2026, programul este organizat de Facultatea de Arte […]
Etichetă: pregatire
Subprefectul Raul Ambruș: Ieri au fost preluate cele 692.975 de buletine de vot pentru alegerile europarlamentare, împreună cu ștampilele și timbrele autocolante necesare
Subprefectul județului Timiș, Raul Ambruș a coordonat ședința tehnică pentru pregătirea, organizarea și desfășurarea alegerilor, alături de conducătorii structurilor din cadrul Instituției Prefectului. Potrivit acestuia, s-au stabilit detaliile organizatorice pentru alegerile din 9 Iunie. “Ieri au fost preluate cele 692.975 de buletine de vot pentru alegerile europarlamentare, împreună cu ștampilele […]
Polițiștii locali de la Intervenție Rapidă se perfecționează pentru gestionarea situațiilor conflictuale care pot apărea în teren
Polițiștii locali din cadrul Compartimentului de Intervenție Rapidă au început o amplă sesiune de pregătire profesională cu scopul perfecționării în gestionarea situațiilor conflictuale care pot apărea în teren și care nu pot fi soluționate întotdeauna prin dialog și negociere. În acest context, 20 de polițiști locali participă la ședințe intensive […]
Universitatea de Vest din Timișoara pregătește un program de scurtă durată pentru formarea ghizilor culturali
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) își asumă postura de epicentru al generării și promovării de inițiative și proiecte culturale, în perspectiva anului Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii. Sub genericul „La UVT, Cultura este Capitală!”, comunitatea academică din UVT a susținut în perioada 2020 – 2021 mai multe […]
Elevi mai bine pregătiți, prin pachetul educațional oferit de UVT
Universitatea de Vest din Timișoara este preocupată să-i sprijine nu doar pe studenți, ci și pe viitorii studenți, oferindu-le tinerilor elevi diverse oportunități pentru dezvoltare profesională și personală. Încă din ianuarie, reprezentații UVT se întâlnesc săptămânal cu elevi din ultimul an de liceu, la sesiunile de pregătire pentru examenul bacalaureat, […]
Pregătire pentru examenul de Bacalaureat 2021. O nouă sesiune oferită gratuit de UVT
În spiritul tradiției UVT, de a oferi sprijin în pregătirea elevilor pentru examenul de finalizare a studiilor preuniversitare, continuăm și în acest an universitar organizarea activităților didactice de pregătire pentru examenul de Bacalaureat cu noi module de pregătire integrată și performantă. Programul propus de UVT se va desfășura în perioada […]
Meditaţii gratis pentru BAC, cu profesori de la Politehnică
Elevii care vor să urmeze o facultate tehnică se pot pregăti, gratuit, la matematică, la Universitatea Politehnica Timișoara. Cursurile, organizate prin Departamentul de Matematică al UPT, se vor desfăşura în fiecare duminică, în perioada 16 februarie – 31 mai. Elevii sunt așteptați în amfiteatrul A101 al Facultăţii de Electronică, de […]
La UVT începe pregătirea pentru examenul de Bacalaureat 2020
În spiritul tradiției UVT, de a oferi sprijin în pregătirea elevilor de clasa a XII-a pentru examenul de Bacalaureat, comunitatea academică îi invită pe elevi la activitățile didactice de pregătire specializată. Programul de pregătire va fi organizat săptămânal, în zilele de sâmbătă, pe întreaga perioadă a intervalului 1 februarie – […]
Pregătire gratuită la matematică, pentru elevi, la UPT
Universitatea Politehnica Timișoara vine în sprijinul elevilor de liceu, prin cursuri gratuite de pregătire la matematică, utile atât pentru cei care doresc să urmeze una dintre facultățile instituției, cât și pentru pregătirea examenului de bacalaureat. Chiar dacă sunt adresate în special potențialilor săi studenți, indiferent de facultatea pentru care optează […]
Cod roşu la mall: Gata oricând, și în caz de furtună
Cercetașii din Centrul Local “Licos” Timișoara invită comunitatea timișoreană luni, 20 noiembrie, la o serie de ateliere ce vor avea loc la Shopping City Timișoara menite să ofere informații despre pericolele ce pot apărea în caz de furtună și despre măsurile de siguranță recomandate în astfel de situații. Evenimentul va […]
































