Comuna Jebel va beneficia de extinderea rețelelor de transport și distribuție a apei, respectiv 24 km de conducte noi pentru apă potabilă. Totul, cu finanțare europeană, prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM). Sistemul de canalizare reprezintă, alături de asfaltarea drumurilor, cele mai importante investiții pentru modernizarea satului românesc și ar […]
Etichetă: capela
Lucrări de reabilitare la Biserica Ortodoxă din Beba Veche. Se va construi și o capelă
În urma unor demersuri efectuate de primarul Ioan Bohăncanu la Ministerul Cultelor, la începutul anului, Parohiei Ortodoxe Beba Veche i-a fost repartizată suma de 250.000 de lei. Banii vor fi folosiți pentru executarea unor lucrări de reparații absolut necesare la acoperișul și turnul bisericii, dar și la instalația electrică și […]
Construirea unei capele în localitatea timișeană Iosif
Autoritățile din Liebling vor construi o nouă capelă, cu săli de priveghi, în satul Iosif. Investiția este prevăzută din sumele proprii ale primăriei, iar obiectivul va fi construit la noi standarde europene. Potrivit primarului Ioan Munteanu, lucrările vor începe anul viitor. “Aprobarea și dezvoltarea acestui obiectiv de investiții vine în sprijinul […]
Buziașul va avea capelă la finele anului. Se lucrează de zor şi la liceu
La sfârşitul lui 2019, capela de la Biserica Ortodoxă Buziaş va fi inaugurată. Pentru această investiţie, primăria a alocat anul trecut suma de 100.000 de lei, iar anul acesta, în urma unei rectificări bugetare alţi 120.000 de lei. De asemenea, profitând de vacanţa elevilor, firma care renovează Liceul Teoretic din […]
Topolovăţu Mare va beneficia de o capelă. Ce alte investiţii se mai fac
Capela din comuna Topolovăţu Mare este realizată în proporţie de 80%, ne-a spus primarul localităţii, Ovidiu Doța. „Se lucrează pentru finalizarea capelei, până în 25 mai trebuie să fie gata”, a spus edilul. Ovidiu Doța a mai precizat că au început lucrările de asfaltare la drumul care duce spre Cralovăţ. […]
Așa va arăta noua capelă din comuna Șandra
Autoritățile locale din comuna Șandra vor construi o nouă capelă, cu săli de priveghi. Aceasta va fi situată peste drum de cimitir. Potrivit primarului Luchian Savu, lucrările vor începe anul viitor: „Anul acesta sperăm să semnăm contractul de finanțare, iar realizarea acesteia va fi cel târziu anul viitor. Capela va […]
O nouă capelă la Biled
Cimitirul din comuna Biled va avea o capelă nouă, modernă. În cursul săptămânii viitoare va începe construcția la noua capelă, lângă cimitirul de sus. Investiția de 400 mii lei este prevăzută din sumele proprii ale primăriei, iar obiectivul va fi construit la noi standarde europene. În plus, iluminatul public stradal […]





























