Administrație

Construirea unei capele în localitatea timișeană Iosif

Autoritățile din Liebling vor construi o nouă capelă, cu săli de priveghi, în satul Iosif. Investiția este prevăzută din sumele proprii ale primăriei, iar obiectivul va fi construit la noi standarde europene.

Potrivit primarului Ioan Munteanu, lucrările vor începe anul viitor. “Aprobarea și dezvoltarea acestui obiectiv de investiții vine în sprijinul comunității, fiind de un real folos pentru cetățenii din satul Iosif, care se vor putea folosi de acel spațiu, când se vor afla în momente de grea încercare și suferință. La finalizarea lucrărilor va fi un spațiu foarte practic, urmând modelul de bună practică al spațiului din localitatea Liebling, deja de foarte mulți ani utilizat de comunitate”, a precizat edilul comunei Liebling, Ioan Munteanu.

Termenul de finalizare este de 6 luni de la data începerii lucrărilor.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*