Eveniment

Eveniment

Alți doi timișoreni care au predat deșeuri către persoane neautorizate, amendați cu 20.000 de lei

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au continuat verificările pentru identificarea și luarea măsurilor legale în cazul persoanelor care abandonează cantități semnificative de deșeuri sau le predau unor operatori neautorizați, fapte  prevăzute și sancționate de OUG 92/2021, privind regimul deșeurilor. În aceste zile, polițiștii locali au identificat un cetățean […]

Eveniment

Percheziții în Banat la sediile unor firme

Descinderi în această dimineață la mai multe firme și persoane fizice din Caraș Severin, bănuite de fraudarea unor fonduri europene. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate celor de corupție efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor […]

Eveniment

5 persoane săltate pentru trafic de substanțe toxice. Aveau insecticid de 1 milion euro

Miercuri, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Timiș, în cadrul unei acțiuni comune transfrontaliere și în urma informaților obținute cu sprijinul Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF), au desfășurat activități specifice în vederea prinderii în flagrant delict a mai multor persoane, care ar fi încercat să comercializeze 4.420 de […]

Eveniment

Patru cetățeni din Bangladesh, depistați în timp ce încercau să treacă fraudulos frontiera

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Cruceni au depistat patru cetățeni din Bangladesh, care încercau să treacă ilegal frontiera în Serbia, toți fiind posesori de vize pentru angajare, intrați legal pe teritoriul României. În data de 06.06.2023, în jurul orei 15:55, un echipaj din cadrul Sectorului Poliţiei […]

Eveniment

Depistați la Cenad, cu mandate de executare a pedepsei cu închisoarea sau cu mandat european de arestare

La Punctul de Trecere a Frontierei Cenad – jud. Timiș În perioada 03-06 iunie, s-au prezentat pe sensul de intrare în România, trei cetăţeni români, călătorind ca pasageri în trei autoturisme, înmatriculate în România. Cu ocazia formalităţilor pentru intrarea în țară, la controlul efectuat de către colegii noștri, s-a constatat […]