Universitatea Politehnica Timișoara se înscrie printre puținele universități din România care au avut o creștere a numărului de candidați și implicit a numărului de studenți confirmați la concursul de admitere din luna iulie a acestui an. Dacă în cadrul Facultății de Automatică și Calculatoare s-a înregistrat o concurență și de […]
Educație
Premieră educațională pentru vestul țării, la UVT
Într-un context în care Timișoara se află pe ruta imigrației ilegale, iar noi provocări, precum fraudele cibernetice și bancare, amenință securitatea țării noastre, Universitatea de Vest lansează un nou program de master: „Studii de securitate globală”. Derulat de Facultatea de Științe Politice, Filosofie și Științe ale Comunicării a UVT, acesta […]
Bacalaureat 2017. Doar patru elevi înscriși la proba scrisă a limbii materne
Sesiunea de toamnă a Bacalaureatului continuă azi cu proba la limba maternă. Cea de a doua sesiune a examenului maturității a început luni, când absolvenţii de liceu au susţinut proba scrisă la Limba şi literatura română. Doar patru elevi s-au înscris în Timiș, dintre care trei la limba germană și […]
Fructe, legume, lapte, produse lactate și de panificație, în noul Program pentru şcoli
Programul pentru școli unifică și continuă Programul de încurajare a consumului de fructe şi legume în şcoli şi Programul “Lapte și corn” (implementate la nivel național), în conformitate cu regulamentele europene începând cu anul şcolar 2017-2018, asigurând astfel participarea României la Programul pentru școli al Uniunii Europene, ce se va […]
60 de elevi de liceu sunt așteptați la UPT în cadrul Electronics Summer University
Universitatea Politehnica Timișoara derulează în perioada 21august – 3septembrie programul Electronics Summer University. Conferința de deschidere va avea loc luni, 21 august, ora 10:00, în Amfiteatrul K1, etaj 1, bul. Vasile Pârvan, nr. 2B. Proiectul se desfășoară pe o perioadă de 3 ani și își propune ca în fiecare an […]
Se schimbă Legea Educaţiei! Ministrul vrea să se renunțe complet la temele de vacanță
Ministrul Educaţiei, Liviu Pop, declară, într-un interviu pentru News.ro, că legea educaţiei naţionale va fi gata în 2018, o componentă importantă urmând să vizeze statutul profesorului şi conduita acestuia, că nu este adeptul temelor de vacanţă şi că nu a făcut nicio analiză pe feedback-ul venit din partea profesorilor cu […]
Măsuri privind funcționarea școlilor doctorale din România
Școlile doctorale își mențin acreditarea până la realizarea procesului de evaluare periodică, dar nu mai târziu de 1 octombrie 2019. Măsura a fost adoptată în ședința de Guvern de vineri, printr-o Ordonanță de Urgență de modificare a articolului VIII, alineatul (3) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 96/2016 pentru […]
Sprijin pentru copiii cu cerinţe educaţionale speciale din sistemul de învățământ preuniversitar
Guvernul a aprobat printr-o hotărâre, modalitatea de acordare a drepturilor copiilor cu cerinţe educaţionale speciale (CES) înmatriculați în sistemul de învățământ preuniversitar. Potrivit actului normativ, drepturile de care beneficiază copiii cu CES constau în asigurarea alocaţiei zilnice de hrană, a rechizitelor şcolare, a cazarmamentului, a îmbrăcămintei şi a încălţămintei în […]
UVT e în plină creștere. Înmatriculările Universității au crescut cu 17%
Creștere semnificativă a înmatriculărilor la Universitatea de Vest din Timișoara. Comparativ cu vara anului trecut, instituția de învățământ superior a înregistrat, în urma primei sesiuni de admitere, o creștere de 17 procente a înmatriculărilor – ceea ce reprezintă cu 530 de înmatriculări în plus față de referință. Mai mult decât […]
Numărul locurilor din creșe se dublează, la Timișoara. 170 de noi locuri realizate cu fonduri de la bugetul local
Creşterea numărului de solicitări pentru înscrierea copiilor la creşe (646 de cereri în etapa cererilor de intenţie din luna mai, etapa de înscriere propriu-zisă fiind în derulare), faţă de numărul limitat de locuri (205 în 13 unităţi) a intensificat demersurile municipalităţii pentru realizarea de noi creşe. În total vor fi […]
































