Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri Timiș împreună cu organizațiile partenere care implementează răspunderea extinsă a producătorului și cu partenerul său Lions Club Timișoara – Dinamic Club, desfășoară un nou concurs online ARTA RECICLĂRII, destinat elevilor claselor pregătitoare și claselor I-XII.
Concursul se desfășoară în perioada 7-23 decembrie 2020 și se adresează copiilor din unitățile de învățământ primar, gimnazial și liceal din județul Timiș, zona 1 Timișoara, 0 Ghizela, 3 Deta, 4 Făget.
Concursul se desfășoară pe trei secțiuni astfel:
Secțiunea I: Elevii din clasele pregătitoare și I – IV trebuie sa realizeze un desen sau o pictură în care să ilustreze importanța colectării separate/reciclării, liberă creativitate.
Secțiunea II: Elevii din clasele V-VIII trebuie să realizeze un obiect din materiale reciclabile. Astfel, se evidențiază importanța colectării separate și reutilizarea deșeurilor reciclabile.
Secțiunea III: Elevii din clasele IX-XII trebuie să realizeze un video-film sau colaj de fotografii, despre deșeurile reciclabile și posibilitatea refolosirii lor.
Premiile acordate constau în:
Premiul 1: Tableta x 12 bucăţi
Premiul 2: Multifunctională imprimantă x 24 bucăţi
Premiul 3: Cască audio x 36 bucăţi
Premii de participare: 720 de șepcuțe inscripționate și diplome de participare.
Premiile vor fi împărțite în mod egal pe cele trei secțiuni de învățământ.
Reprezentanții ADID Timiș transmit căobiectivul organizatorilor e acela de a dezvolta o atitudine responsabilă a elevilor și profesorilor față de gestionarea deșeurilor și față de procesul de precolectare separată a deșeurilor .
Mai multe informații și regulamentul concursului „ARTA RECICLĂRII” găsiți pe www.adidtimis.ro.
Citește și:

“Conferințele Prepascale 2026”, organizate de Universitatea de Vest din Timișoara în parteneriat cu ...

Când ecuația tehnică întâlnește scena: UPT și Teatrul Național din Timișoara își unesc comunitățile ...

Admitere 2026 la UPT: cel mai bun rezultat din ultimii cel puțin 11 ani și aproape 5.000 de studenți...

Lansarea programelor internaționale de tip „Double Degree” la UVT, în premieră, prin colaborarea cu ...

Hanami la Timișoara: florile de cireș au unit două culturi
























