S-a lăsat cu amenzi usturătoare pentru șoferii de autovehicule de mare tonaj. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulație Rutieră au efectuat ieri o nouă acțiune pe linia depistării conducătorilor de autovehicule de mare tonaj care nu respectă prevederile legale referitoare la circulația pe raza municipiului Timișoara.
Astfel, în doar câteva ore, 22 de conducători auto care au circulat cu autovehiculele pe sectoarele de drum unde sunt instalate indicatoare de interzicere, restricţie sau limitare a accesului acestora, precum și conducători de autovehicule de mare tonaj care au circulat fără a achita taxa de tranzit au fost sancționați. Aceștia au încălcat prevederile OUG 195/2002 și respectiv HCL 638/2013, amenzile ridicându-se la peste 24.600 lei.
Cei sancționați au fost depistați în zone precum str. Grigore Alexandrescu, Republicii, C. Brâncoveanu, Amurgului, C. Bogdăneștilor, S. Bărnuțiu, Circumvalațiunii, V. Hugo, Revoluției.
Verificările continuă și în cursul zilei de astăzi. Cei care sunt surprinși încălcând legislația și circulând în zone în care acest lucru nu este permis sunt sancționați cu amenzi între 9 și 20 de puncte, mai exact între 1305 și 2900 lei, iar pentru cei care nu achită taxa de tranzit sancțiunile sunt de 2500 lei.
Citește și:

Zece persoane rănite de furtună, la spectacolul FORZA ZU la Timișoara

Tânăr de 19 ani, arestat preventiv după un furt de peste 6.000 de lei dintr-o firmă din Timișoara

Accident rutier la Moșnița: două persoane rănite

Bărbat condamnat pentru trafic de migranți, prins de polițiști în Chișoda și dus la Penitenciarul Ti...

486 sancțiuni aplicate conducătorilor auto care au parcat pe locurile persoanelor cu dizabilități sa...



























