Zece persoane au avut nevoie de ajutor medical din pricina furtunii instalate în această seară la Timișoara. Acestea au participat la festivalul Forza Zu, care a avut loc la Aeroportul Internațional Timișoara.
Până la acest moment, au fost identificate 10 persoane afectate, după cum urmează:
• 5 persoane (3 bărbați și 2 femei) au fost transportate la spital, fiind conștiente și stabile. Acestea prezentau excoriații la nivelul membrelor superioare și al capului. Una dintre femei a suferit o luxație.
• 4 persoane (3 bărbați și 1 femeie) au suferit atacuri de panică și au primit îngrijiri la fața locului.
• 1 bărbat, diagnosticat cu luxație, a refuzat transportul la spital.
Echipajele de intervenție au acționat prompt, acordând sprijin victimelor și asigurând perimetrul afectat. Misiunea este în dinamică, iar forțele de ordine rămân mobilizate în zonă pentru gestionarea situației.
Polițiștii, în colaborare cu celelalte instituții competente, efectuează verificări și continuă cercetările pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs incidentul, în vederea dispunerii măsurilor legale care se impun.
Citește și:

Intervenție de urgență a ISU la Dumbrăvița: victimă scoasă dintre fiarele contorsionate

Bărbat reținut pentru distrugerea repetată a unor bunuri în Giroc și Chișoda

Bărbat mort la o stână în extravilanul localității Sânmihaiu German

503 sancțiuni aplicate de polițiștii locali doar în zona pietonală din Timișoara/Foto

Accident în Lugoj: un șofer rănit după ce a lovit o camionetă parcată
























