Social

ITM Timiș a aplicat amenzi în valoare de 1.105.500 lei pentru neregulile depistate în luna august

Inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiș au desfășurat în perioada 01.08.2026-31.08.2026, o serie de campanii de control proprii și naționale, pentru a verifica respectarea prevederilor legale privind relațiile de muncă, precum și sănătatea și securitatea în muncă a lucrătorilor din domeniul construcțiilor și industriei ospitalității (HORECA).

În cadrul acestor verificări au fost efectuate 250 controale și s-au aplicat 243 sancțiuni, dintre care 190 avertismente și 53 amenzi, în valoare de 1.105.500 lei. Cu această ocazie au fost depistate 29 persoane care prestau muncă nedeclarată.

Menționăm faptul că ponderea mare de avertismente aplicate s-a datorat faptului că strategia folosită în coordonarea inspectorilor de muncă a vizat conștientizarea angajatorilor  privind  respectarea legislației din domeniul muncii. Valoarea ridicată a amenzilor rezultă din sancționarea muncii la negru, dar și a altor neconformități constatate, dintre care amintim:

•        beneficiarii nu au transmis registrul electronic de evidență a zilierilor, Inspectoratului Teritorial de Muncă Timiș, zilnic, înainte de începerea activității de către fiecare persoană care urmează să se afle într-un raport de muncă cu beneficiarului sau împuternicit al acestuia;

•        zilierii au prestat activități pentru același beneficiar sau împuternicit al acestuia pe o perioadă mai lungă de 90 de zile, cumulate pe durata unui an calendaristic;

•        nerespectarea remunerației brute orare stabilită în funcție de salariu minim brut pe țară, garantat în platăneîncheierea contractului individual de muncă înainte de începerea activității;

•        neprezentarea contractului individual de muncă la data efectuării controlului;

•        nerespectarea repausului săptămânal;

•        inexistența evidenței timpului de muncă cu ora de începere a activității și ora de sfârșit a activității;

•        necompletarea registrului de evidență a salariaților cu toate elementele;

•        întârzieri în acordarea drepturilor salariale;

•        lipsa echipamentului individual de protecție;

•        echipamente de muncă neconforme din punct de sedere SSM;

•        fișe de instruire SSM necompletate

•        necomunicare eveniment.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*