Economic

Misiune economică de vizitare a CHINA BRAND EXPO la Budapesta

Camera de Comerț, Industrie şi Agricultură Timiş, în calitate de partener Enterprise Europe Network (EEN) invită firmele timișene la misiunea economică de vizitare a unei noi ediții a CHINA BRAND FAIR, unul din cele mai mari evenimente din Europa Centrală și de Est, o platformă de întâlnire a producătorilor, exportatorilor și importatorilor din China cu oameni de afaceri din țările europene.

Taxa de participare:

* 140 euro / pers (pentru firme membre ale CCIAT) 140 euro+ TVA / pers (pentru firme care nu sunt membre CCIAT) (transport cu microbuz și cazare în cameră dublă inclusă) Vezi Anexa 1.

Pachetul misiunii economice cuprinde:

▪ Transport cu autocarul pe ruta Timișoara-Budapesta și retur

▪ Cazare o noapte (în camera dublă), hotel 4**** cu mic dejun inclus

Această misiune economică este susținută de CCIA Timiș, punct de contact Enterprise Europe Network, care asigură sprijin și asistență participanților pe durata desfășurării misiunii.

IMPORTANT!

Fiecare firmă participantă va primi din partea organizatorilor 60 de euro, cu condiția să participe la 6 (şase) întâlniri de tip B2B cu firmele expozante.

CHINA BRAND FAIR 2026 se conturează ca unul dintre cele mai importante evenimente internaționale dedicate comerțului și promovării brandurilor chinezești în Europa Centrală și de Est. Aflat la cea de-a XVII-a ediție, târgul reunește peste 350 de companii chineze din domenii variate, printre care se numără IT și electronică, industria agroalimentară, construcții, textile, echipamente de uz casnic, industria auto, energie din surse regenerabile și publicitate, oferind o platformă complexă pentru identificarea de noi produse, furnizori și parteneri de afaceri.

Evenimentul își propune să faciliteze interacțiunea directă între producători chinezi și reprezentanți ai mediului de afaceri european, printr- o combinație de expoziții tematice, întâlniri de afaceri, demonstrații de produse, lansări oficiale și manifestări culturale care includ spectacole de dans și prezentări de modă tradițională chineză.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*