Economic

Proiectul „FlexCop – Flexibilitate în dobândirea de competențe și cunoștințe pentru acces la noi oportunități profesionale!”

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de lider de proiect, împreună cu Camera de Comerț și Industrie Prahova, partener, implementează proiectul „FlexCop – Flexibilitate în dobândirea de competențe și cunoștințe pentru acces la noi oportunități profesionale!” (Cod SMIS 302244), cofinanțat de Uniunea Europeană prin Fondul Social European+, în cadrul Programului Educație și Ocupare 2021–2027 – „Ține pasul”.

Valoarea totală a proiectului este de 4.961.196,66 lei, din care 4.217.017,16 lei reprezintă cofinanțarea acordată de Uniunea Europeană. Perioada de implementare este de 30 de luni, desfășurându-se între 1 octombrie 2024 și 31 martie 2027.

Obiectivul proiectului este promovarea învățării pe tot parcursul vieții și facilitarea accesului la programe flexibile de perfecționare și calificare pentru persoane cu vârsta cuprinsă între 18 și 65 de ani, cu contract individual de muncă în regiunile Vest și Sud-Muntenia. Prin activitățile derulate, proiectul contribuie la dezvoltarea competențelor necesare pentru adaptarea la cerințele actuale și viitoare ale pieței muncii.

Totodată, proiectul urmărește creșterea nivelului de calificare al participanților, dezvoltarea competențelor digitale, promovarea competențelor pentru dezvoltare durabilă și încurajarea spiritului antreprenorial, sprijinind astfel evoluția profesională și creșterea competitivității acestora.

Pentru informații actualizate despre activitățile proiectului, vă invităm să vizitați site-ul www.cciat.ro și să urmăriți pagina de Facebook „FlexCop – Flexibilitate în dobândirea de competențe și cunoștințe”

În cadrul proiectului #FlexCop – Flexibilitate în dobândirea de competențe și cunoștințe pentru acces la noi oportunități profesionale!, învățarea nu se oprește odată cu finalizarea cursurilor.

Toți participanții la programele de formare profesională beneficiază de acces gratuit la platforma educațională online #FlexCop, un spațiu dedicat dezvoltării continue a competențelor și consolidării cunoștințelor dobândite pe parcursul proiectului.

Ce oferă platforma?

1. Module de curs dedicate economiei verzi

Participanții au la dispoziție resurse educaționale actualizate privind dezvoltarea durabilă, economia verde și tranziția către practici sustenabile. Materialele prezintă tendințele actuale la nivel european și internațional și evidențiază rolul pe care fiecare angajat îl poate avea în promovarea unui mediu de lucru responsabil și orientat spre sustenabilitate.

2. Module privind egalitatea de șanse și nediscriminarea

Platforma include și module dedicate promovării unui mediu profesional incluziv, bazat pe respect, echitate și diversitate. Participanții își pot aprofunda cunoștințele privind principiile egalității de șanse, prevenirea discriminării și aplicarea bunelor practici în relațiile de muncă.

Beneficiile pentru participanți: 
– dezvoltarea de competențe în domeniul economiei verzi și al egalității de șanse;
– obținerea unei diplome de certificare după finalizarea modulelor;
– creșterea nivelului de adaptabilitate și responsabilitate profesională;

Platforma educațională online completează programele de formare profesională desfășurate în cadrul proiectului #FlexCop, oferind participanților oportunitatea de a-și actualiza permanent competențele și de a răspunde mai bine cerințelor unei piețe a muncii aflate într-o continuă evoluție.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*