Cultură

Teatrul German de Stat Timișoara anunță programul pentru EUROTHALIA

Începând de astăzi, iubitorii de teatru pot achiziționa bilete pentru a 9-a ediție a Festivalului European de Teatru EUROTHALIA. Acestea sunt disponibile în rețeaua Entertix, iar începând cu luna septembrie și la casieria Teatrului German de Stat Timișoara.

Ediția din acest an, care se desfășoară în perioada 20-30 septembrie 2023, este una amplă și diversă, fiind parte din Programul Cultural Național Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii.

Astfel, EUROTHALIA, festivalul produs de Teatrul German de Stat Timișoara, devine, sub motto-ul „Perspective”, un filtru de referință a manifestării teatrale actuale din Europa. Cu scopul de a deschide percepția asupra diferitelor formate din sfera artelor spectacolului european, festivalul aduce laolaltă spectacole de teatru, dans, teatru-dans, teatru documentar și teatru de marionete, spectacole nonverbale și producții cu elemente multimedia și animatronice din Spania, Germania, Belgia, Austria, Franța, Letonia, România, Grecia, Danemarca, Bulgaria și Macedonia. Dintre companiile și artiștii care au confirmat prezența se numără și Rimini Protokoll, Wim Vandekeybus, Ikarus Stage Arts sau Burgtheater.

Mai multe detalii despre cele 11 spectacole din festival, aici: https://www.eurothalia.ro/ro/

Eurothalia oferă perspective noi asupra receptării de conținuturi și forme teatrale variate care dezbat prin metode inovatoare teme universale: căutarea adevărului, iubirea, identitatea sinelui și raportul său la societate, istoria, relația omului cu natura și cu mașinăriile noilor tehnologii, prezentul și viitorul.

Programul ediției acestui an oferă alături de producțiile invitate ale celor mai vocale teatre și companii din Europa și o serie de evenimente conexe: ateliere tematice, dezbateri, lecturi scenice, programe de formare, tururi ghidate și expoziții pentru toate categoriile de vârstă.

Proiectul face parte din Programul cultural naţional Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023 și este finanţat prin programul Theatre Artistic Excellence, derulat de Centrul de Cultură și Artă al Judeţului Timiș, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*