Fundatia Aquatim vă invită marți, 22 septembrie, de la ora 18, la Muzeul Apei Timișoara (Calea Urseni, nr. 26), la vernisajul expoziției de fotografie Zona fără semnal, de Horea Preja. Despre fotograf și lucrările expuse va vorbi Robert Șerban, președintele Fundației Aquatim și curatorul expoziției.
“… alb-negrul e potrivit acestui demers. Eliminând culoarea, imaginea renunță la o parte din contingenta realului și intră într-o zonă mai strictă, arhetipală. Negrul și albul dau adâncime lumii, iar umbra devine personaj. Se poate vedea, într-una dintre imagini, o umbră a crucii. Trecând peste/pe sub ea, un copil pare că duce acea cruce enormă. E o imagine copleșitoare. De aici impresia de abis care apare uneori aproape fără să ne dăm seama. E un abis cotidian: golul dintre două persoane, întunericul unei încăperi, marginea unui drum, spatele unui om care pleacă, chipul cuiva care pare să privească dincolo de ceea ce vedem noi.
Horea Preja are meritul că nu explică aceste lucruri. El ne pune în fața unei situații și ne lasă acolo. Cred că asta e adevărata fotografie, fiindcă nu închide sensul, ci îl deschide.” (Robert Șerban)
Expoziția este deschisă pentru vizitare până în 4 noiembrie. Accesul este liber.























