Poliţiştii Secției 1 Rurale Timișoara au acţionat, pe raza de competență, pentru menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică. În urma activităţilor desfăşurate au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 32.000 de lei.
Astfel, au fost organizate acțiuni cu caracter preventiv-reactiv, la care au participat poliţişti de ordine publică şi rutieră.
Efectivele au acţionat pentru depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii, identificarea persoanelor predispuse la comiterea de infracţiuni, depistarea persoanelor ce conduc autoturisme cu încălcarea legislaţiei privitoare la circulaţia autovehiculelor pe drumurile publice, precum şi pentru prevenirea comiterii faptelor cu violenţă.
Au fost legitimate 123 de persoane şi verificate aproape 100 de autovehicule.
În urma activităților desfășurate, polițiștii au constat o infracțiune și au aplicat 84 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea normelor rutiere şi prevederilor Legii 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială.
Valoarea totală a sancţiunilor contravenționale aplicate este de peste 32.000 de lei.
De asemenea, poliţiştii rutieri au reținut în vederea suspendării un permis de conducere și au retras un certificat de înmatriculare.
Citește și:

Accident rutier în Lugoj, în Ajunul Crăciunului: două persoane rănite și o locuință avariată

Doi frați, de 9 și 14 ani, dispăruți din Timișoara. UPDATE: au fost găsiți

Patru bărbați care au făcut scandal și au lovit un tânăr, reținuți la Lugoj

Percheziții în Timiș în dosarul jafului de 10 milioane de lei de la Poșta Mare din Timișoara

Zeci de intervenții ale pompierilor timișeni weekendul trecut
























