Eveniment

Accident rutier în Lugoj, în Ajunul Crăciunului: două persoane rănite și o locuință avariată

Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme s-a produs miercuri, 24 decembrie, în jurul orei 10:30, în municipiul Lugoj. La fața locului au intervenit pompierii pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, precum și pentru acordarea primului ajutor medical.

La intervenție au fost mobilizate forțe din cadrul Detașamentului de Pompieri Lugoj, respectiv o autospecială de primă intervenție și comandă, o autospecială de descarcerare, o autosanitară SMURD și un echipaj format din 10 subofițeri.

În urma impactului, cele două persoane aflate în autoturisme au suferit răni și au avut nevoie de îngrijiri medicale. Victimele au fost transportate la spital pentru investigații și tratament de specialitate.

Totodată, accidentul a provocat și pagube materiale, fiind avariată o locuință din apropierea locului producerii evenimentului.

Cauzele producerii accidentului urmează să fie stabilite de către autoritățile competente.

UPDATE:

„La data de 24 decembrie 2025, în jurul orei 10:30, polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe strada Tudor Vladimirescu, din municipiul Lugoj.

Din primele cercetări efectuate la fața locului, a rezultat faptul că un tânăr de 25 de ani a condus un autoturism pe strada 1 Mai din Lugoj, iar la intersecția cu strada Tudor Vladimirescu a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr de 23 de ani. Ulterior, autoturismul condus de tânărul de 23 de ani a fost proiectat în peretele unui imobil.

În urma evenimentului rutier, ambii conducători auto au fost transportați la spital, însă nu au dorit acordarea de îngrijiri medicale de specialitate, întrucât nu ar fi suferit vătămări corporale.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a transmis IPJ Timiș.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*