Administrație

Fumul incendiilor din Serbia a ajuns în Timiș. Autoritățile monitorizează calitatea aerului

Locuitorii din Timiș s-au trezit și vineri dimineață învăluiți de un fum dens, provenit de la incendiile puternice de vegetație care afectează Serbia. Este deja a doua zi.

Vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, Alexandru Iovescu, anunță că autoritățile române monitorizează situația și țin legătura cu instituțiile responsabile.

Alex Iovescu spune că a discutat, în această dimineață, cu reprezentanții ISU Timiș, Gărzii de Mediu și DSP Timiș pentru a afla situația exactă și măsurile care se impun.

„Fumul vine de la incendiile puternice de vegetație din Serbia. Din informațiile primite de la ISU Timiș, incendiile sunt acum la intensitate foarte mare, dar aceasta ar trebui să înceapă să scadă”, a transmis vicepreședintele CJ Timiș.

Potrivit acestuia, fenomenul este favorizat în special de circulația aerului din primele ore ale zilei. Curenții de aer transportă fumul către zona de vest a României, însă situația ar putea să se amelioreze în cursul zilei.

„Spre prânz, direcția vântului se schimbă și, cel mai probabil, aerul se va îmbunătăți”, a precizat Alex Iovescu.

Pompierii timișeni, pregătiți să intervină dacă vor fi solicitați

Autoritățile județene au verificat și posibilitatea ca pompierii din Timiș să ofere sprijin pentru gestionarea incendiilor din Serbia. Până în prezent, însă, ISU Timiș nu a primit nicio solicitare oficială din partea autorităților sârbe.

„Dacă va fi nevoie și vom fi solicitați, sunt convins că pompierii noștri vor face tot ce le stă în putință”, a transmis vicepreședintele CJ Timiș.

Între timp, Garda de Mediu a pornit senzorii pentru monitorizarea calității aerului, iar Direcția de Sănătate Publică Timiș a transmis recomandări pentru populație.

DSP recomandă evitarea ieșirilor și închiderea geamurilor

În perioadele în care fumul este puternic, timișenii sunt sfătuiți să evite, pe cât posibil, ieșirile în aer liber și să țină ferestrele închise.

Autoritățile transmit, totodată, că nu este cazul ca populația să intre în panică, însă recomandă respectarea indicațiilor specialiștilor și urmărirea informațiilor oficiale.

„Nu este cazul să intrăm în panică, dar este bine să fim atenți și să urmăm recomandările specialiștilor”, a mai spus Alex Iovescu.

Reprezentanții instituțiilor responsabile monitorizează în continuare situația, iar autoritățile județene spun că vor comunica orice informație importantă privind evoluția calității aerului și a incendiilor din Serbia.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*