Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu susține că investiția stadionului “Dan Păltinișanu” din Timișoara trebuie să rămână pe lista noului Guvern.
În prezent, obiectivul este în faza de demolare, iar în paralel CNI a organizat o licitaţie pentru construirea unui nou stadion. Actualul stadion Dan Păltinișanu, construit în perioada anilor 1960, a fost închis în urmă cu câțiva ani și s-a aflat într-o stare precară privind rezistența construcției și nu mai prezintă siguranță în exploatare.
“Înainte de a fi președinte interimar PSD, sunt deputat de Timiș. Iar una din țintele, dincolo de infrastructura de transport, una din țintele importante ale Banatului este stadionul. Am văzut tot felul de chestiuni cum că propuneri de la acești apostoli ai austerității, ai tăierilor, cum se taie stadionul de la Timișoara, de la Pitești. Nu vă supărați, dar e un alt exemplu de linie roșie pe care noi nu vrem să o trecem. Nu pot să accept vreodată, chiar dacă sunt doar președinte interimar la PSD, să fac parte dintr-un guvern unde aceste investiții nu își mai găsesc locul. Fie că vorbim de unul de suflet, cum e stadionul Dan Păltinișanu. Poate să existe o anumită prioritizare, dar nu o anulare a acestor proiecte”, a transmis ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.
De cealaltă parte, președintele CJ Timiș, spune că a primit garanții că proiectul stadionului “Dan Păltinișanu” nu va fi dat la o parte. „Nu suntem în faza să renunțăm la acest obiectiv, mai ales că avem constructor desemnat, suntem în faza de demolare a stadionului. Pe de altă parte, e și un criteriu politic. Ar fi culmea ca primarul municipiului Timișoara, liderul partidului care va fi la guvernare, dacă se formează această guvernare, Sorin Grindeanu, deputat de Timiș, timișorean, liderul celui mai mare partid politic, să nu reușească. Acești oameni împreună cu noi să transmitem celor cu care facem negocierea că într-adevăr înțelegem nevoia de a reprioritiza, de a reorganiza anumite investiții, dar aceasta este una extrem de importantă pentru tradiția fotbalistică din județul Timiș”, a Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș.
Stadionul Dan Păltinișanu va avea 32.000 de locuri, iar tribunele vor fi acoperite. Fondurile urmează sa fie alocate de Guvernul României.
VIDEO AICI: