UMF Timișoara anunță începerea noului program de master: “Toxicologia drogurilor și plantelor cu efect psihotrop”. Acesta este dedicat formării specialiștilor în analiza, interpretarea și gestionarea riscurilor asociate consumului de substanțe toxice sau psihoactive.
Structurat pe două direcții fundamentale – teoretică și practică – acest program oferă studenților o pregătire multidisciplinară, punând accent pe tehnici analitice de laborator moderne, interpretarea statistică a datelor, dar și pe aprofundarea cunoștințelor în farmacologia și toxicologia substanțelor de abuz.
Cursurile sunt completate de seminarii interactive, lucrări de laborator și proiecte aplicative, menite să stimuleze gândirea critică și spiritul științific. De asemenea, este tratată cu seriozitate problematica plantelor toxice și cadrul legislativ ce reglementează utilizarea drogurilor.
Absolvenții acestui program vor fi pregătiți să activeze în domenii cheie ale sănătății publice, justiției, cercetării științifice sau în structuri de control antidrog. Într-un context social tot mai vulnerabil la pericolul reprezentat de consumul de droguri, formarea unor experți bine ancorați în realitățile toxico-farmacologice devine o urgență profesională și etică.
Nou program de master va fi finantat prin Prioritatea 6: O regiune educată și atractivă, Obiectiv specific RSO4.2 – Îmbunătățirea accesului egal la servicii de calitate și incluzive în educație, formare și învățarea pe tot parcursul vieții, prin dezvoltarea infrastructurii accesibile, inclusiv prin promovarea rezilienței pentru educația și formarea la distanță și online. Intervenție Regională: 6.1.D – Investiții în unitățile de învățământ preșcolar, primar, gimnazial, profesional și superior (universități).
Apel de proiecte: Cod MySMIS PRV/47/PRV_P6/OP4/RSO4.2/PRV_A32.
Programul Regional Vest este principalul instrument de finanțare din fonduri europene care sprijină creșterea economică și îmbunătățirea calității vieții locuitorilor din Regiunea Vest.


























