Compania Aquatim anunță că, în perioada 16–21 martie, vor avea loc lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a rețelelor de distribuție a apei în mai multe localități din județul Timiș. Intervențiile se vor desfășura, în general, în intervalul 08:00 – 15:00, iar în unele zone alimentarea cu apă va fi oprită temporar sau va fi furnizată cu presiune redusă.
Programul lucrărilor
- 16 – 20 martie: apa va fi oprită în Jebel
- 16 martie (09:00 – 17:00): întrerupere totală a apei în Cărpiniș pentru spălarea rezervorului de acumulare
- 17 martie: presiune redusă în Drăgoiești și Bacova
- 17 – 18 martie: oprire apă în Buziaș și Liebling
- 18 martie: oprire apă în Sacoșu Turcesc; presiune redusă în Drăgoiești și Cerna
- 19 martie: oprire apă în Icloda; presiune redusă în Sârbova, Racovița, Sacoșu Turcesc și Iosif
- 19 – 20 martie: presiune redusă în Buziaș și Silagiu; oprire apă în Pădureni
- 20 martie: presiune redusă în Voiteg și Hitiaș
- 21 martie: presiune redusă în Silagiu
De ce sunt necesare lucrările
Potrivit Aquatim, operațiunile de spălare fac parte din programul de mentenanță preventivă a rețelelor de distribuție și au rolul de a menține calitatea apei potabile la parametri corespunzători.
Posibilă apă tulbure după reluarea furnizării
Reprezentanții companiei avertizează că, după reluarea alimentării cu apă, la robinete poate curge apă tulbure pentru o perioadă scurtă de timp. Consumatorii sunt sfătuiți să nu utilizeze apa în scopuri menajere până la limpezirea completă.
De asemenea, locuitorii din zonele afectate sunt rugați să își asigure rezerve de apă pentru perioada în care alimentarea va fi întreruptă sau presiunea va fi redusă.























