Primăria Timișoara va concedia aproximativ 200 de funcționari pentru reducerea cheltuielilor bugetare.
Anunțul a fost făcut azi de primarul Timișoarei, Dominic Frtiz, care spune că o parte dintre cei concediați vor fi din aparatul propriu, iar de la Poliția Locală vor fi dați afară aproximativ 80 de angajați.
“Concret înseamnă la Poliția Locală, pentru că există o nouă normă per cap locuitor. Cel mai probabil în jur de 80 de posturi vor fi desființate, din care aproape jumătate efectiv ocupate. Iar pentru Primăria Timișoara vorbim despre în jur de 150 de posturi, din care majoritatea dintre ele sunt posturi ocupate momentan. Eu știu că asta este o veste proastă pentru unii colegi din primărie și la Poliție Locală. Tot ce pot să spun este că vom încerca să facem acest proces cu un respect mare pentru angajați, pentru funcționari. În același timp, încă o dată, ambiția noastră să funcționăm chiar mai bine decât acum, după acest proces de reorganizare”, a precizat Dominic Fritz, primarul Timișoarei.























