În jurul orei 13:00, pompierii au fost alertați cu privire la un incendiu izbucnit la o locuință din comuna Cenei. La fața locului s-au deplasat echipaje din cadrul Detașamentului 2 Timișoara, cu două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD, iar în sprijin a fost solicitat și SVSU Cenei.
În urma evenimentului au fost înregistrate două victime de sex feminin, un adult și un minor, care au suferit arsuri de gradul I-II pe față, torace și membrele superioare. Ambele victime au fost transportate la spital în stare conștientă și cooperantă, cu ajutorul unei ambulanțe SAJ și a echipajului SMURD.
Incendiul s-a manifestat în bucătăria locuinței, cuprinzând obiecte de mobilier și materiale textile, pe o suprafață de aproximativ 10 metri pătrați. Pompierii au intervenit rapid pentru limitarea pagubelor și stingerea focului.

Citește și:

Două persoane rănite după un incident rutier între un autoturism și un tramvai în centrul Timișoarei

Femeie terorizată de soț la Saravale

Refuzul testării biologice i-a adus reținerea pentru 24 de ore unui șofer din Timiș

Accident în apropiere de Lugoj

Accident mortal la Dumbrăvița. Victima avea doar 16 ani
























