În 10 iulie, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Timiș, sub coordonarea procurorului de caz, au pus în executare trei mandate de percheziție domiciliară, în localitatea Biled, la un bărbat de 29 de ani, bănuit de comiterea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.
În urma activităților desfășurate, polițiștii au identificat și ridicat, în vederea continuării cercetărilor, o armă scurtă neletală, calibru 9 mm și 12 cartușe, neînregistrată în circuitul legal al armelor civile.
Totodată, având în vedere probatoriul administrat în cauză, față de acesta a fost dispusă măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore, fiind introdus în arestul poliției.
Activitățile procedurale au beneficiat de sprijinul polițiștilor Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului Criminalistică, Secției 3 Rurale Sânandrei, precum și echipei operative din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș.
Polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz, pentru stabilirea întregii activități infracționale, în vederea dispunerii măsurilor legale care se impun.
Citește și:

Percheziție în Timiș și arestare preventivă într-un dosar de furt calificat/Video

Sistemul de Intrare/Ieșire, extins la Punctul de Trecere a Frontierei Stamora-Moravița

Peste 24.000 de țigarete de contrabandă descoperite de jandarmi în Piața Iosefin din Timișoara

Tânăr de 18 ani surprins de polițiștii locali în timp ce sustrăgea o bicicletă din Piața Victoriei

Percheziții DIICOT la Timișoara într-un dosar de trafic de droguri de risc și mare risc/Foto
























