Social

Tur tematic de iarnă la Timișoara: obiceiurile multiculturale ale Banatului, descoperite la Bastionul Theresia

Timișorenii și vizitatorii orașului sunt invitați duminică, 21 decembrie, între orele 17:00 și 19:00, la un tur special dedicat obiceiurilor de iarnă din Banat. Punctul de întâlnire este Bastionul Theresia, iar participarea este gratuită, fără a fi necesară o rezervare prealabilă.

Evenimentul propune o incursiune în tradițiile de iarnă ale uneia dintre cele mai diverse regiuni din România. Banatul s-a format de-a lungul secolelor ca un spațiu multicultural, în care români, sârbi, maghiari, germani (șvabi bănățeni), cehi, slovaci și bulgari au conviețuit, și-au împărtășit obiceiurile și au creat o identitate culturală distinctă.

Pe parcursul turului, participanții vor descoperi semnificația Adventului în comunitatea șvabilor bănățeni, simbolistica coronițelor cu lumânări, colindele și jocurile cu măști specifice comunităților cehe și slovace, precum și tradiții transmise din generație în generație, legate de familie, comunitate și speranța unui an mai bun.

De asemenea, vor fi prezentate rolul și importanța unor sărbători precum Sfânta Varvara, Sfântul Nicolae și Crăciunul în viața fiecărui grup etnic din Banat.

Turul își propune să aducă în prim-plan povești mai puțin cunoscute și obiceiuri autentice, evidențiind modul firesc în care tradițiile diferite se împletesc într-un Banat multicultural, tolerant și viu.

La final, participanții pot susține proiectul printr-o donație, în funcție de aprecierea experienței.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*