Cu prilejul Zilei Mondiale a Apei, Administrația Bazinală de Apă Banat organizeaza vineri, 20 martie 2026, ora 13:00, la sediul instituției din Timișoara, la vernisajul expoziției de pictură „APA – Interferențe culturale”, ajunsă la cea de-a IV-a ediție.
Ediția din acest an marchează o dezvoltare semnificativă a evenimentului, numărul artiștilor participanți fiind dublu față de anii precedenți, ceea ce aduce o diversitate mai mare de perspective asupra apei.
Lucrările expuse surprind multiplele fațete ale acestui element esențial – curgere, reflexie, adâncime, transformare – invitând publicul să privească apa nu doar ca resursă vitală, ci și ca simbol al memoriei și al conexiunilor dintre oameni și comunități.
Expoziția este deschisă publicului între 20 martie și 3 aprilie 2026:
Zile lucrătoare: 08:30 – 13:00
Weekend 21–22 martie: 12:00 – 16:00























