Eveniment

Motociclist rănit într-un accident pe strada Tapiei din Lugoj

În jurul orei 13:55, pompierii Detașamentului Lugoj au intervenit pe strada Tapiei, în urma unui accident rutier în care au fost implicate un autoturism și o motocicletă.

La fața locului s-au deplasat o autospecială de primă intervenție și comandă, precum și o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ).

Motociclistul, un bărbat aflat în stare conștientă și cooperantă, a primit îngrijiri medicale la fața locului, urmând să fie transportat la spital pentru investigații suplimentare.

Pompierii au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor (PSI) pe durata intervenției.

„Un bărbat de 50 de ani a condus un autoturism pe strada Tapiei din municipiul Lugoj, iar la un moment dat, la intersecția cu o societate comercială, ar fi efectuat virajul la stânga pentru a pătrunde în parcarea acesteia și a intrat în coliziune cu o motocicletă condusă de un tânăr în vârstă de 21 de ani.

În urma impactului, a rezultat o victimă, respectiv tânărul de 21 de ani, care a fost transportat la spital în vederea acordării îngrijirilor medicale.

Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a transmis IPJ Timiș.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*