Primarul comunei Șag a făcut un bilanț al celor zece ani de când este la conducerea administrației publice.
Astfel, Flavius Roșu susține că au fost accesate fonduri europene și fonduri guvernamentale, au fost asfaltate drumurile interioare (preluate neasfaltate în totalitate), a realizat trotuare, a fost extinsă rețeaua de apă și canal, rețeaua de gaz, rețeaua electrică, iluminatul public, a crescut nivelul siguranței prin supravegherea video și a eliminat parte din zonele insalubre ale comunei, a fost construită o grădiniță, au fost reabilitate cabinete medicale, a refăcut centrele civice, a creat/reabilitat noi parcuri, terenuri și locuri de joacă, a creat/reabilitat noi parcări, a reabilitat biserici, a contractat un serviciu nou de transport.
“Astăzi se împlinesc 10 ani de mandat de primar în fruntea comunei noastre. O decadă în care comunitatea noastră s-a transformat radical, devenind un model de dezvoltare locală. Cifrele și realitatea din teren vorbesc de la sine: din 2016 până în 2026, Șagul a crescut, s-a modernizat și s-a transformat acasă pentru tot mai mulți dintre noi”, a precizat edilul Flavius Roșu.
Iată cum arată bilanțul a 10 ani de muncă și investiții record:
O comunitate dinamică și în creștere
- Populație: 3.380 locuitori (2016) ➡️ 5.960 locuitori (2026)
- Gospodării: 1.143 (2016) ➡️ 2.040 (2026)
- Copii (școală/grădiniță): 286 (2016) ➡️ 640 (2026)
Infrastructură – apă, canalizare și drumuri:
- Vatra Veche: De la 0 km de canalizare în 2016, la 24,2 km de rețea completă (100%) de apă și canalizare plus o stație de tratare modernă.
- Zona Mănăstire: 17 km apă și 14 km canalizare (funcționale din toamnă), plus stație de pompare/tratare. Continuăm cu documentația pentru restul zonei (15 km canal / 12 km apă).
- Tot in zona Mănăstire, în 2016 erau 0 km de drumuri publice și 0 investiții. În 2026 avem 29 km de drumuri preluate de primărie (9 km deja asfaltați, restul pietruiți, 3,5 km în curs de asfaltare).
Iluminat public, trotuare și mobilitate:
- Iluminat LED: Modernizat integral și extins pe toate străzile din Vatra Veche. În Zona Mănăstire, de la 0 km, s-au realizat deja 23 km de iluminat stradal (alți 2 km gata până la finalul anului).
- Piste de biciclete și parcări: De la 0 km la 3 km de piste de biciclete și parcări amenajate la toate instituțiile publice.
- Trotuare: 15 km în Vatra Veche și un nou proiect de 1,1 km în Zona Mănăstire care demarează în august 2026.
Parcuri și Zone verzi:
- Vatra Veche: De la 4 parcuri, la 8 parcuri în total (4 reamenajate, 4 noi).
- Zona Mănăstire: De la 0 parcuri, la 1 parc nou finalizat și al doilea care intră în amenajare din această toamnă.
Educație la standarde europene:
- Grădinițe: Numărul de copii a crescut de la 100 la 245. Se construiește un corp nou în Vatra Veche și 1 grădinița noua în Zona Mănăstire (execuția începe în această vară).
- Școala: Proiect major de construire a unei noi școli.
- Sprijin pentru familii: Programul guvernamental „Masă Sănătoasă” și After School GRATUIT finanțat integral din bugetul local.
Sport, sănătate și siguranță:
- Infrastructură sportivă: De la 0 (zero), la 1 sală de sport modernă, 3 terenuri sintetice, o bază de antrenament și teren de baschet pe tartan. Peste 300 de copii legitimați la C.S. Timișul Șag beneficiază de acces și pregătire gratuită, susținută de la bugetul local.
- Siguranță: de la inexistența unui sistem video de supraveghere, la 70 de camere de supraveghere video în comună, intersecție cu 3 benzi spre Zona Mănăstire și semaforizare pe DN 59 (Strada II).
Alte mari proiecte finalizate în acești 10 ani:
➡️Centru Medical construit
➡️ Cămin Cultural modernizat și Remiză PSI nouă
➡️ Reabilitarea tuturor bisericilor din comună
➡️ Transport metropolitan către Timișoara, gratuit pentru elevi, pensionari, veterani și persoane cu dizabilități (susținut din bugetul local)
➡️ Construire și modernizare – două grădinițe
➡️ Modernizare și reabilitare școala
“Vă mulțumim pentru încredere, dar și pentru înțelegere atunci când a fost nevoie! Acești 10 ani au fost despre echipă, viziune și multă muncă. Continuăm împreună pentru un Șag modern, curat și european!”, a mai adăugat edilul.























