Un șofer băut bine a provocat accident la Timișoara! Totul s-a petrecut în această dimineață în jurul orei 06:30,pe Calea Dorobanților.
Din primele cercetări efectuate la fața locului, a rezultat faptul că un bărbat, în vârstă de 60 de ani a condus un autoturism pe Calea Dorobanților, dinspre strada Uzinei înspre strada Lalelelor, iar la un moment dat a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune un stâlp de iluminat public amplasat pe partea stângă a sensului de deplasare.
În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea conducătorului auto, acesta fiind transportat la spital în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate.
În urma testării acestuia cu aparatul alcooltest, a rezultat o alcoolemie în valoare de 1,52 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
Citește și:

Intervenție pirotehnică la Castelul Huniade: grenade și muniție din Al Doilea Război Mondial, descop...

Permis fals descoperit la graniță: rus prins fără drept de a conduce, la Foeni

Bărbat din Timișoara decedat în locuință, cu hipotermie

Accident pe Calea Torontalului: Motociclist rănit după ce un șofer a întors brusc mașina

Șofer rănit după ce a intrat cu mașina într-un tramvai pe strada Victor Hugo din Timișoara
























