Muzeul Național al Banatului vă invită să celebrați această zi într-un loc al artei și al memoriei. Intrarea este gratuită, iar expozițiile muzeului își deschid porțile pentru toți cei care vor să descopere istoria, rafinamentul și eleganța unor lumi trecute.
În mansarda B1, acolo unde trecutul nobil al Banatului își spune povestea în expoziția „Între memorie și uitare. Familii nobile din Banat în perioada modernă”, veți descoperi și o pictură cu totul specială: „Natură statică cu flori” (foto), realizată înainte de Primul Război Mondial de artistul nobil Tibor Bottlik de Apátker, absolvent al școlilor pariziene. Un tablou care, asemenea unui dar discret, a fost oferit de artist familiei Cârje din Biserica Albă (Banatul sârbesc), iar astăzi își regăsește locul în patrimoniul muzeului.
Mai mult decât o simplă natură statică, această pictură este un simbol: o amintire a unui gest de prietenie, o mărturie a trecerii timpului, un elogiu al frumuseții care transcende epocile.
Citește și:

„Din suflet de român”, spectacol extraordinar de Ziua Națională, la Consiliul Județean Timiș

Premiile Gopo, ediția 20! 124 de producții românești se află în cursa pentru nominalizări

Casa de la Dragșina intră în circuitul muzeal al Muzeului Satului Bănățean Timișoara

SOUNDS OF FANTASY: muzica marilor producții cinematografice, interpretată de 300 de artiști,în Parcu...

Concertul de Crăciun din Charlottenburg, la a treia ediție
























