Administraţia locală a demarat proiecte de investiţii, prin care să îmbunătăţească vizibil condiţiile de trai ale cetăţenilor. Sistemul de canalizare reprezintă, alături de asfaltarea drumurilor, cele mai importante investiții pentru modernizarea satului românesc și se situează în capul listei de priorități ale edililor.
Cu toate acestea, este și una dintre cele mai costisitoare investiții care nu pot fi realizate din bugetele locale ale administrațiilor din mediul rural, din cauza insuficienței fondurilor. Astfel, au fost accesate fonduri europene și fonduri guvernamentale, au fost asfaltate drumurile interioare, a fost extinsă rețeaua de apă și canal, rețeaua de gaz.
„În primul rând vreau să vă spun că avem proiectul mare pe canalizare, care este de 2 ani jumate, se desfășoară lucrarea în sine. Sunt inițial 24 de kilometri de canalizare. Partea care a fost prinsă și proiectată am reușit efectiv să o terminăm.
Am făcut solicitare de extindere, pentru că în 2016 când s-a făcut proiectarea, anumite zone au fost lăsate deoparte. Nu știm să explicăm exact de ce, care a fost raționamentul, dar am făcut solicitări de extindere pe multe din aceste zone și în momentul ăsta lucrăm exact pe partea asta de extinderi care nu erau prinse în proiect pentru că a existat o sumă pe partea de diverse, care am reușit să o accesăm în cadrul proiectului și atunci am reușit să mai extindem în anumite zone unde nu au fost prinse în proiect. Alt proiect mare este cel pe partea de asfaltare prin Anghel Saligny. Și aici, acum se lucrează la ultimele capete de podețe și mai avem o singură stradă din cele care au fost prinse în cadrul acestui proiect care urmează să se execute. Nu s-a executat pentru că a fost întârziată de partea de canalizare, a fost o stradă complicată pentru cei cu canalizarea prânza freatică a fi foarte sus, dânșii au întâmplat dificultăți destul de mari în execuție și atunci au întârziat și pe cei care trebuiau să lucreze la asfalt. Și am hotărât, având în vedere că s-a încheiat doar de aproximativ o lună lucrarea la canalizare pe acea stradă și au fost săpături de ambergură pe o lățime de 4 metri la aproape 6 metri adâncime, am hotărât că abia anul viitor (în 2025) să intrăm cu partea de asfaltare pe această stradă pentru a nu exista pericolul ca să se lase terasamentul, având în vedere anvergura săpăturii.
Avem, așa cum am spus, terminate toate celelalte străzi pe partea de asfaltare și se lucrează la capății de pădețe, unde avem podețe, dar se încheie și în perioada următoare și aceștia. Deci avem două proiecte mari, unul de anul acesta, asfaltul, și unul de aproape 2 ani, care se închid la Jebel. Pe lângă acestea, am reușit să finalizăm și Drumul Județean 693, drumul Liblingului, un proiect făcut pe bugetul local și care a intrat în execuție undeva în luna mai a acestui an (n.r. 2024).
Sunt aproape 2 km de trotuar care s-au executat și care s-au terminat. De asemenea, avem în execuție renovarea totală a clădirii grădininței și aici am întâmpinat anumite probleme. După ce s-a desfăcut partea de acoperiș, a trebuit să facem o expertiză pe partea de rezistență a clădirii și a durat o perioadă până ne-au venit rezultatele, în momentul ăsta se lucrează și la grădinință.
Până la sfârșitul anului 2024 avem publicată licitația pentru partea de gaz. Avem o asociere, o asociație de dezvoltare intercomunitară, cum sunt denumite în generic, făcută cu comuna Liebling, orașul Ciacova și comuna Ghilad. Și aici avem terminat studiul de fezabilitate, am început să depunem pentru avize la unitățile care are abilitatea de a ne aviza și se publică până la sfârșitul anului 2024 proiectarea și execuția, licitația lucrării în sine.
Deci am făcut pași importanți și pe partea asta de birocrație și de hârțogăraie, cum îmi place mie să zic, și pe partea asta de gaz. Astea ar fi cumva lucrările mari. Am reușit la capela de la cimitirul de pe drumul Lieblingului să finalizăm inclusiv parcarea, la cealaltă capelă în momentul ăsta avem în execuție parcarea, urmând, când termină parcarea, să deschidem și capela de la gară.
Avem foarte multe proiecte, foarte multe necesități pe partea cealaltă și atunci mergem în paralel și cu ce se vede și cu partea de hârtii. Avem proiectul cu parcul de la Baltă, suntem în ultima fază a clarificărilor, avem un punctaj bun, zic eu, 94 de puncte din 100, care ne vor permite să încheiem un contract de finanțare și pentru parcul muzical, care îl avem în zona bălții. Dar, din păcate, lucrurile se fac cu un anumit grad de birocrație, cu timp, cu muncă, care se investește și, bineînțeles, cu răbdare. Și din partea noastră ca administrație publică și din partea dumneavoastră ca cetățeni, care trebuie să așteptați ca să vedeți rezultatele muncii noastre.
Pentru primăria Jebel pot să spun că anul 2024 a fost un an financiar bun, chiar foarte bun. Poate în momentul când vom face execuția bugetară pentru anul 2024, în începutul anului 2025 vom constata că a fost anul cu cel mai mare buget din istoria comunei. Deci, am reușit să tragem bani prin diferite finanțări, care ne vor arăta, când vom face execuția bugetară, că a fost anul cu cei mai mulți bani care au intrat în bugetul localității noastre. Și având în vedere că a fost un an complicat, un an în care am avut și trei ture de alegeri, de fapt două ture și un sfert, ca să glumesc, eu zic că a fost un an reușit pentru comuna Jebel și pentru localitatea noastră”, a precizat Dan Vatriș, primarul comunei Jebel.
Pentru anul 2025, autoritățile au în plan continuarea dezvoltării comunei, iar în funcție de bugetul local și de programele guvernamentale de finanțare, vor fi demarate noi proiecte.
“Avem multe planuri la care am muncit și muncim. Așa cum spuneam, în ultima perioadă am reușit să depunem prin Fondul de Mediu un proiect de eficientizare a iluminatului public și de telegestiune a lui pe anumite zone. Pe care am reușit, a fost primul venit, primul servit, am reușit să-l depunem, fiind, cred că, în primele 50 de localități din țară care au reușit să facă lucrul acesta. Urmează să facem partea de proiectare și să semnăm contractul de finanțare pentru a putea demara lucrările și aici. Așa cum am pomenit mai devreme, o să încheiem procedurile pentru desemnarea unui câștigător al licitației de proiectare și execuție de introducerea gazului metan în localitate. Și, pe lângă acestea, lucrăm în momentul ăsta pentru a depune pentru finanțare prin ADR VEST pentru corp nou de clădire la școala din localitate.
Evaluăm în perioada următoare posibilitatea câștigării acestui proiect și vom vedea dacă decidem să depunem pentru finanțare. În altă ordine de idei, avem publicate licitații în momentul ăsta pentru renovarea școlii din localitate și pentru dotarea acestuia cu proiecte câștigate prin PNRR în ultimul și penultimul an de mandat. Avem foarte multă activitate și foarte multă treabă în partea asta de documentații și partea de hârtie. Din păcate, fără această parte, nu aveam avea posibilitatea să mergem înainte ca localitate și ca să creăm condiții de confort și de… zic eu, trăi mai bun în localitatea. Așa cum spuneam, trebuie să înțelegem că partea nevăzută a unui proiect durează mai mult decât partea văzută, partea efectivă care se lucrează. Și proiecte depuse în 2021 ajungem să lucrăm în 2024 și în 2025 să lucrăm efectiv cu ele. Și atunci există un nivel de așteptare în rândul consătenilor noștri. Ei trebuie să înțeleagă că noi ne facem toată treaba pe partea asta de documentații și în momentul ăsta avem o roată care se învârte și constant se vor vedea că se fac lucruri în localitate. Din păcate, din momentul când am preluat, am avut un zid de proiecte depuse și de hârtii și atunci a existat o anumită pauză de aproape 2 ani, 2 ani jumate, în care noi ne-am făcut treaba și abia după aceea am ajuns să culegem roadele, ca să zic așa. E ca și în agricultură, întâi semeni și abia după aceea ajungi să te bucuri de recoltă”, a mai afirmat primarul comunei Jebel.
vezi VIDEO aici:
https://youtu.be/vuwXCC5gRps?si=8WDE-FBpjUI6RhWR