Administrație, Social

Sute de timișeni au făcut ecoturism în Țara Făgetului

Turiștii de o zi nu doar că nu au lăsat „urme” în natură, ci le-au șters pe cele ale persoanelor mai puțin atente cu mediul înconjurător.

Echipați cu mănuși și saci pentru colectarea deșeurilor, peste 300 de voluntari au răspuns apelului Consiliului Județean Timiș și au curățat mai multe trasee turistice, bucurându-se în același timp de frumusețea locurilor. Activitatea s-a desfășurat în echipe restrânse, distribuite strategic pentru a acoperi o suprafață cât mai largă.

La final, participanții s-au reunit în grupuri mai mari și s-au bucurat, după preferințe, de tururi ghidate, mici sărbători câmpenești sau discuții în aer liber. Cu resurse puține, produse locale, dar multă deschidere, s-au legat prietenii și s-au privit obiectivele turistice în cu totul altă lumină.

Campania, inițiată de vicepreședintele Alin Popoviciu, și-a propus să cultive o atitudine responsabilă față de valorile naturale și culturale ale județului.

Președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, prezent la acțiunea de ecologizare și promovare turistică a zonei Pietroasa – Poieni, a subliniat importanța investițiilor pentru dezvoltarea unui astfel de turism sănătos și sustenabil.


Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*