În spiritul sărbătorilor de iarnă, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Sânnicolau Mare și ai secțiilor rurale arondate au arătat încă o dată că empatia și solidaritatea îi ghidează în tot ceea ce fac.
În 20 decembrie, aceștia au organizat o acțiune caritabilă dedicată sprijinirii unor familii aflate în dificultate. Acțiunea s-a desfășurat în localitățile Sânnicolau Mare și Sânpetru Mare, având ca beneficiari două familii care traversează momente grele. Sprijinul oferit a constat în alimente de bază, produse de igienă, îmbrăcăminte și alte daruri menite să aducă un strop de lumină și bucurie în viețile celor implicați.
Această activitate reprezintă un gest mic, dar făcut cu suflet mare.
Prin această inițiativă, polițiștii au dorit să sublinieze importanța solidarității și a implicării sociale, dovedind că sunt aproape de comunitate nu doar prin misiunile zilnice de menținere a ordinii publice, ci și prin gesturi de omenie.
În pragul sărbătorilor, această dăruire cu suflet reflectă valori fundamentale precum respectul, empatia și sprijinul oferit celor vulnerabili.
Bucuria din ochii celor mici și recunoștința familiilor lor ne motivează să continuăm astfel de acțiuni și să ne implicăm activ în viața comunității.