Social

Protest al medicilor specialiști în medicină fizică și recuperatorie, la Timișoara

Protest al medicilor specialiști în medicină fizică și recuperatorie, la Timișoara

Zeci de medici, specialiști în recuperare, au protestat astăzi în fața Prefecturii Timiș nemulțumiți de un proiect de lege prin care vor fi substituiţi în circuitul pacientului de către fiziokinetoterapeuţi care primesc dreptul de decizie în actul medical.

Medicii acuză că actul normativ legiferează faptul că medicul specialist de Reabilitare Medicală nu trebuie să mai facă parte din echipa de reabilitare/recuperare medicală. „În momentul de față noi suntem medici de recuperare medicală. Aici suntem medici rezidenți, medici specialiști, conferențiari, profesori,etc. Împreună ne-am adunat în fața Prefecturii Timiș în vederea anulării acestei Ordonanțe de Urgență 66/2024 ca modificare a Legii 95/2006 a faptului că un fiziokinetoterapeut va putea să preia din atribuțiile medicului de recuperare. Ce înseamnă asta, adică un fiziokinetoterapeut va putea să aibă acces la CNAS, să lucreze cu Casa și în același timp va putea să dea un plan de tratament, dar nu se va putea pune un diagnostic de către el. Atunci, cum vei putea să tratezi ceva dacă nu ai un diagnostic? Se pune problema că o să vină de la ortoped, de la neurolog cu patologia diagnosticată, iar apoi fiziokinetoterapeutul o să îl trateze. De acord. Dar problema e în felul următor:  noi ca și medici de recuperare nu tratăm patologia, ci tratăm pacientul. Pacientul vine cu mai multe comorbidități asociate, cu mai multe patologii. Noi știm cum trebuie să le gestionăm și în așa fel să le tratăm pe toate ca pacient per ansamblu, ci nu o durere de genunchi, de șold sau de lombar. În momentul de față acești 11 ani, dacă se votează această lege, ni se va răpi din viață, pentru că sunt 6 ani de Medicină, un exemen de rezidențiat care nu a fost deloc ușor, că apoi după aceea 5 ani un examen de rezidențiat să se ducă pe apă sâmbetei că să echivalăm cu 3 ani de pregătire. Acești 3 ani de pregătire se pot face fie la Medicină, fie într-o universitate că UVT, unde e Facultatea de Sport. Noi protestăm că să ne apărăm drepturile, pentru că în momentul de aftă sunt atacate și nu vrem să migram spre vest. Le cerem guvernanților să anuleze această lege, aceată OUG. Nu este normal, această lege va da curs cu un tupeu mai mare a dieteticienilor. De ce să nu fie ei medici de diabet. Unor optometristi, ORL, o moașă să fie ginecolog, etc. Sunt anumite etape ale vieții unde noi ne-am pus, am muncit cu capul și vrem să avem rezultate și rezultate muncite de noi. Nu acum să ni se ia această muncă de 11 ani de zile sub formă unor motive pentru că noi nu tratăm pacienții , nu avem resurse. Statul din păcate ne limitează. Și dvs dacă vreți să faceți un RMN știți cât se stă la coadă pentru un RMN, inclusiv pentru tratament de recuperare fiziokinetoterapie într-n centru care lucrează cu CNAS. Fondurile sunt limitate în așa fel încât ne limitează și pe noi să se exercităm profesia”, a explicat Alexandru Hanos, medic rezident de recuperare medicală.

Un protest similar celui de la Timișoara a  avut loc și în București, în fața Ministerului Sănătății.


Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*