Administrație

A fost desemnat câștigătorul licitației lucrărilor de demolare a stadionului Dan Păltinișanu

A fost desemnat câștigătorul licitației lucrărilor de demolare a stadionului Dan Păltinișanu

A fost desemnat câștigătorul licitației lucrărilor de demolare a stadionului Dan Păltinișanu. Anunțul a fost făcut de președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, care spune că dacă nu există contestații, se va putea apuca de treabă.

La jumătatea lunii septembrie, Consiliul Județean Timiș a lansat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice procedura de licitație pentru demolarea stadionului, a clădirilor în care se află vestiarele și birourile, tunelul de acces, toaletele și casele de bilete, dar și pentru îndepărtarea gardului care le împrejmuiește.

“După cum bine știți, 13 firme și asocieri s-au arătat interesate de punerea la pământ a actualei arene, iar de astăzi avem desemnat un câștigător care, dacă nu există contestații, se va putea apuca de treabă. Până la terminarea lucrărilor de demolare, va fi finalizată și licitația pentru proiectarea și execuția noului stadion Dan Păltinișanu și, dacă totul merge conform planului nostru, la anul vom demara construcția celei mai moderne arene din România”, a afirmat Alfred Simonis, președintele CJ Timiș.

Noul stadionul este una dintre cele mai importante investiții de infrastructură care urmează a fi făcute în Timișoara, va costa peste 137 milioane de euro și va avea 32 mii de locuri. Consiliul Județean Timiș va contribui, din buget propriu, cu 7 milioane de euro.


Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*