Social

Campanie de angajare a cetățenilor străini pe teritoriul României

Campanie de angajare a cetățenilor străini pe teritoriul României

Inspectoratul Teritorial de Muncă în colaborare cu Inspectoratul General pentru Imigrări Timiș a organizat azi o nouă întâlnire în acest an, cu peste 100 de angajatori din județ.

Astfel, aceștia au avut oportunitatea de a se informa despre campania de angajare a cetățenilor străini pe teritoriul României precum și despre străinii aflați la studii în țara noastră. Obiectivul campaniei vizează prevenirea și combaterea muncii nedeclarate a străinilor prin informarea cu privire la condițiile în care angajatorii pot încadra cu contract individual de muncă străini și la regimul juridic aplicabil acestora pe teritoriul României.

Un alt subiect dezbătut a fost despre informarea străinilor aflați la studii în România, condițiile în care pot presta activități lucrative pe teritoriul țării noastre precum și la drepturile și obligațiile ce le revin în calitate de angajați.

Pe parcusul celor două ore de discuții, angajatorii prezenți au avut posibilitatea de a-şi prezenta problemele și de a-şi lămuri neclarităţile cu care se confruntă în aplicarea legislației muncii. S-a creat un dialog constructiv între cei prezenţi care au primit consiliere din partea specialiștilor: jr. Ileana Mogoșanu – inspector șef ITM TIMIȘ, ec. Rolf Lupu – inspector șef adjuct SSM, ITM Timiș, ec. Antonio Bădescu – șef serviciu Control Relații de Muncă, și subcomisar de poliție Marian State – șef structură IGI Timiș și ofițer specialist Alexandru Buzărin – IGI TIMIȘ.

Sesiunea de întrebări și răspunsuri a suscitat interesul participanților care au fost interesați de puncte de vedere oficiale privitoare la punerea în aplicare a ultimelor prevederi legale, precum și despre obținerea documentelor de la IGI Timiș. Pentru situații speciale și urgente, conducerea IGI Timiș și-a anunțat disponibilitatea de a le soluționa în regim de urgență pe baza unui memoriu explicativ depus personal la sediul instituției. Angajatorii au fost încurajați să solicite ajutorul IGI Timiș în vederea soluționării cererilor mai speciale venite din partea cetățenilor străini.De asemenea, conducerea ITM TIMIȘ a atras atenția angajatorilor să respecte prevederile legislației muncii în vigoare, atât în domeniul relațiilor de muncă cât și a securității și sănătății în muncă.

Întâlnirea de lucru a fost apreciată de angajatori, deoarece au fost identificate și soluționate toate problemele puse în discuție, exprimându-și dorința de a participa și în viitor la asemenea întruniri, organizate gratuit de cele două instituții.

 


Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*