Asociația Academia Mămicilor din Timișoara organizează o serie de activități educaționale dedicate copiilor și vârstnicilor, prin intermediul proiectului „Cultura
ecocentrică împotriva crizei climatice: Ecofilosofie pentru copii și vârstnici”. Proiectul își propune să contribuie la conștientizarea problemelor de mediu și să dezvolte abilități de responsabilitate ecologică și sustenabilitate.
Proiectul a debutat pe 1 septembrie 2024 și se va desfășura până la 31 octombrie 2024, în diverse locații din Timișoara, incluzând 21 de ateliere interactive de
ecofilosofie, 4 ateliere intergeneraționale cu copii si varstnici și 4 ateliere speciale „Nature Connect” care vor ajuta participanții să se reconecteze cu natura prin activități practice.
Unul dintre momentele mult asteptate ale proiectului, va fi punerea în scenă a piesei de teatru “Genetrix”, in 27 Octombrie, la Casa Studenților o piesa creata impreuna cu copiii participanti in cadrul proiectului, organizat de catre artista Andra Bireescu, unde copiii vor explora temele ecofilosofice discutate în cadrul atelierelor, exprimându-se creativ și colaborativ.
„Ce datorăm viitorului?” este întrebarea de la care eu, colegii mei din Party of Tricksters și trei noi membri, ne-am pornit întreg procesul creativ, de a ne oferi, de a vă oferi o experiență stimulantă, care să prezinte într-o manieră cât de artistică se poate, în ce măsură ființa umană își lasă amprenta peste tot în jurul său. Nu suntem actori, regizori, dramaturgi, așa că publicul nu ar trebui să se aștepte la un spectacol de teatru clasic, ci la o abordare experimentală a marii teme duale, a Ecologiei & Filosofiei. Se va dansa, cânta, muri și renaște. Vă vom îngrozi și bucura, căci întrebare ”Ce datorăm viitorului?” ne privește pe toți, iar unele dintre răspunsuri nu sunt întotdeauna satisfăcătoare. Ne vom juca cu contradicții, într-o manieră suprarealistă, încercând să descoperim dacă omul mai este compatibil ori ba cu natura…natura din jurul său, natura sa… Vă așteptăm în călătoria noastră, pe 27 octombrie, ora 19:00, la Casa Studenților”, spune Andra Bireescu
De asemenea, un volum dedicat ecofilosofiei va fi publicat, adunând ideile și reflecțiile participanților. În cadrul proiectului, participa 40 de copii și 30 de vârstnici, promovând interacțiunea intergenerațională și o abordare holistică a educației ecologice, iar atelierele sunt facilitate de specialisti in domeniul Eco Filosofiei.
Proiectul este finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte, in parteneriat cu Directia de Asistenta Sociala Timisoara si Clinica ReCentre.
„Ecofilosofia pentru copii este o direcție nouă și inovativă, derivată din filosofia pentru copii, care își propune să dea glas anxietății climatice din rândul celor foarte tineri, facilitând reflecția și căutarea colaborativă de soluții în cadrul grupurilor de discuții, într-un demers de pionierat la nivel național desfășurat în Timișoara, ce trage totodată semnale de alarmă către societate cu privire la pericolele schimbărilor climatice”, spune Florin Lobont, Profesor Universitar, Facultatea de Științe Politice, Filosofie și Științe ale Comunicării, facilitator în cadrul proiectului.