Etichetă: Academia mămicilor

Academia Mămicilor derulează proiectul „Cultura ecocentrică împotriva crizei climatice. Ecofilosofia pentru copii și vârstnici”
Social

Academia Mămicilor derulează proiectul „Cultura ecocentrică împotriva crizei climatice. Ecofilosofia pentru copii și vârstnici”

Asociația Academia Mămicilor din Timișoara organizează o serie de activități educaționale dedicate copiilor și vârstnicilor, prin intermediul proiectului „Cultura ecocentrică împotriva crizei climatice: Ecofilosofie pentru copii și vârstnici”. Proiectul își propune să contribuie la conștientizarea problemelor de mediu și să dezvolte abilități de responsabilitate ecologică și sustenabilitate. Proiectul a debutat […]

UVT, alături de Asociația Academia Mămicilor, se implică împotriva COVID-19
Social

UVT, alături de Asociația Academia Mămicilor, se implică împotriva COVID-19

Astăzi, mai mult ca oricând, solidaritatea și susținerea reciprocă sunt esențiale, în mijlocul unei lupte cruciale împotriva epidemiei COVID-19, care se desfășoară în toate unitățile medicale din Timișoara și din țară. Universitatea de Vest din Timișoara, prin Facultatea de Sociologie și Psihologie, Departamentul de Asistență Socială, se alătură campaniei susținute […]

Academia Mămicilor din Timișoara cheamă timişenii să doneze sânge
Social

Academia Mămicilor din Timișoara cheamă timişenii să doneze sânge

Asociaţia „Academia Mămicilor din Timișoara” (AMT) continuă proiectul lunar „Implică-te şi schimbă destine – donează sânge”. Împreună cu Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara și partenerii AMT (Massimo Timisoara și NEXTFIT ), Academia vă cheamă să donați sânge pentru copiii internaţi la Secţia de Hemato-Oncologie a Spitalului Clinic de Urgență […]

Academia Mămicilor continuă campania de donare de sânge
Social

Academia Mămicilor continuă campania de donare de sânge

Timişorenii sunt chemaţi din nou să doneze sânge. Nevoia de sânge este constantă, însă vara, în perioada concediilor, numărul donatorilor scade semnificativ, spun cei de Asociația Academia Mămicilor. Asociaţia continuă campania „Implică-te şi schimbă destine” şi îi aşteaptă pe oameni joi la Centrul de Transfuzii. „Și luna aceasta avem stabilită […]

Academia Mămicilor face din nou apel la timişoreni să doneze sânge
Sănătate

Academia Mămicilor face din nou apel la timişoreni să doneze sânge

Campania „Implică-te şi schimbă destine” continuă şi luna aceasta la Timişoara. „Academia Mămicilor” face apel la timişoreni să doneze sânge pentru copiii internaţi la secţia de hemato-oncologie de la spitalul „Louis Ţurcanu”. Acţiunea va avea loc în 18 martie, la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină, de lângă Spitalul Judeţean, între […]