Social

Acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței și a suplimentului pentru energie, sezonul rece 2024-2025

Acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței și a suplimentului pentru energie, sezonul rece 2024-2025

Începând cu 1 octombrie 2024, Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara demarează acțiunea de preluare a cererilor – declarație pe propria răspundere pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței și a suplimentului pentru energie, în vederea aplicării prevederilor Legii nr. 226 din 16 septembrie 2021 privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie și a Normelor metodologice de aplicare a acesteia, aprobate prin H.G. nr. 1154/2022, pentru sezonul rece 01 noiembrie 2024 – 31 martie 2025.

Ajutorul pentru încălzirea locuinței se acordă pentru consumatorii vulnerabili de energie termică în sistem centralizat, energie electrică, gaze naturale, combustibili solizi și /sau petrolieri pentru sezonul rece 01 noiembrie 2024 – 31 martie 2025. Acesta se acordă numai pentru un singur sistem de încălzire, acesta fiind cel principal utilizat.

Suplimentul pentru energie se acordă lunar, pe tot parcursul anului, inclusiv în perioada sezonului rece, în sumă fixă, în funcție de sursele de furnizare a energiei utilizate, în cuantum maxim de:

  1. 30 lei / lună pentru consumul de energie electrică (în factură);
  2. 10 lei / lună pentru consumul de gaze naturale (în factură);
  3. 10 lei / lună pentru consumul de energie termică (în factură);
  4. 20 lei / lună pentru consumul de combustibili solizi și/sau petrolieri (la titular)

             În situația în care singura sursă de energie utilizată este energia electrică, cuantumul suplimentului este de 70 lei/lună.

Categorii de beneficiari:

 

Pot beneficia de acest drept familiile care realizează venituri lunare nete pe membru de familie de până la 1386 lei,  respectiv persoanele singure care realizează venituri nete lunare până la 2053 lei  și care nu dețin bunurile cuprinse în Lista bunurilor cuprinse în Anexa nr.4 la normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1154/2022.

            Activitatea de înregistrare a formularelor de cerere – declarație pe proprie răspundere pentru acordarea ajutorului de încǎlzire a locuinței aferent sezonului rece 2024-2025, precum și pentru acordarea suplimentelor de energie, se va derula  astfel:

  • Pentru încălzirea cu energie termică în sistem centralizat:

Sediul COLTERM S.A. situat în strada Joseph Lonovici nr.4,  telefon: 0256/258722, 0256/258504, după următorul program:  luni-vineri, între orele  0800 – 1200 și 1230 _1500

  • Pentru încălzirea cu energie electrică, cu combustibili solizi şi/sau petrolieri, gaze naturale:

            Serviciul Beneficii Sociale, situat în Bv. Regele Carol I nr.10, tel. 0256.220.583, după următorul         program:  luni-joi, între orele 0800 – 1530

                    vineri, între orele 0800 – 1230

             Pentru a beneficia de ajutorul pentru încălzirea locuinței pe toată perioada sezonului rece, noiembrie 2024-martie 2025, solicitările trebuie depuse până pe data de 20.11.2024.

            Pentru acordarea ajutorului de încălzire a locuinței aferent sezonului rece 2024-2025, precum și pentru acordarea suplimentelor de energie, în conformitate cu prevederile Legii nr.226/2021 privind stabilirea mǎsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie, se ia în calcul cuantumul pensiilor aferente lunii august 2024.

Astfel, la depunerea formularelor de cerere, dovada veniturilor de pensii este reprezentată de ultimul cupon de pensie emis înainte de recalcularea acestora, respectiv cel din luna august 2024.

               Formularul de cerere-declarație pe propria răspundere se poate descărca de pe site-ul Direcției de Asistență Socială a Municipiului Timișoara, https://socialtm.ro și se poate transmite și on-line la adresa de e-mail:  ajutoare.incalziretm@gmail.com, scanat în format pdf.

               Cererea și alte documente utile (Lista bunurilor ce conduc la excluderea acordării ajutorului cuprinse în Anexa nr.4, Anexa 5 – declarație pe proprie răspundere, Listă acte necesare) se pot descărca de  aici:

https://drive.google.com/drive/folders/1tZUq4O4QLDG-roiQkMdZw-x9cAL0J4YO.

Acte necesare:

  1. Cerere – declarație pe propria răspundere pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței – formular tip;
  2. Componenţa familiei şi veniturile realizate se dovedesc cu următoarele acte: actul de identitate, în termen de valabilitate, al membrilor de familie cu domiciliul sau reședința la adresa pentru care se solicită ajutorul (carte de identitate/buletin de identitate/pașaport/carte de identitate provizorie, certificat de naștere pentru copiii minori sub 14 ani), pentru cetățenii străini sau apatrizi: permis de ședere temporară sau permanentă, document de identitate, permis de ședere pe termen lung, iar pentru cetățenii UE sau Confederația Elvețiană: certificat înregistrare, carte de rezidență (domiciliul sau reşedinţa trebuie să corespundă cu locul de consum);
  • hotărârea judecătorească de divorţ sau certificate de deces, după caz;

           Acte privind veniturile nete lunare realizate de familie/persoana singură în luna anterioară depunerii cererii:

  • adeverință privind venitul net (inclusiv valoarea bonurilor de masă, prime, ore suplimentare etc)
  • cupon pensie (orice tip de pensie) luna august;
  • cupon indemnizaţie de handicap din luna anterioară depunerii cererii;
  • cupon indemnizaţie de şomaj din luna anterioară depunerii cererii sau adeverinţă A.J.O.F.M.;
  • cupon indemnizaţie pentru creşterea copilului din luna anterioară depunerii cererii (decizie, extras de cont din care să rezulte explicit valoarea indemnizaţiei pentru luna anterioară depunerii cererii);
  • cupoane alocații pentru minorii dați în plasament familial sau încredințați spre creștere și educare;
  • acte doveditoare ale veniturilor din închirieri, dobânzi, dividende sau părți sociale; persoanele care nu realizează venituri vor depune o declarație în acest sens.
  1. În vederea dovedirii calităţii de proprietar sau chiriaş, solicitantul ajutorului pentru încălzirea locuinţei va anexa cererii unul din următoarele documente, după caz:
  •   contractul de vânzare-cumpărare a unui imobil tip locuinţă;
  • contractul de donaţie a unui imobil tip locuinţă;
  • contractul de vânzare-cumpărare sau de donaţie a unui imobil tip locuinţă cu clauza de abitaţie, uz sau uzufruct viager;
  • contractul de schimb de locuinţe;
  • contractul (convenţia) de partaj voluntar;
  • contractul de întreţinere sau contractul de rentă viageră;
  • contractul de închiriere (locaţiune) care are ca obiect un imobil tip locuinţă, din fondul locativ de stat;
  • contractul de comodat (împrumutul de folosinţă) a unui imobil cu destinaţia de locuinţă;
  • certificatul de moştenitor;
  • hotărârile judecătoreşti, rămase definitive şi irevocabile, privind constatarea dreptului de proprietate, retrocedarea sau partajul unui imobil tip locuinţă;
  • autorizaţia de construcţie ori contractul de construire, a unui imobil tip locuinţă, însoţit de procesul-verbal de predare-primire a locuinţei sau de recepţie preliminară;

            În cazul în care solicitantul măsurilor de protecție este un membru de familie major care nu are calitatea de proprietar sau chiriaş, acesta va prezenta împuternicirea legală (notarială) din partea proprietarului sau a titularului contractului de închiriere, dovedind totodată că are domiciliul sau reşedinţa la adresa pentru care solicită ajutorul de încălzire.

  1. Ultimele facturi complete de gaze naturale/energie electrică care să conțină în mod obligatoriu COD CLIENT și COD LOC CONSUM (pentru  persoanele care solicită ajutor de încălzire cu gaze sau energie electrică/persoanele care solicită suplimentul pentru energie).

 

  În cazul copilului minor care locuieşte cu bunicii, în situaţia în care părinţii domiciliază la alte adrese şi care nu contribuie la întreţinerea minorului, copilul poate fi asimilat familiei bunicilor doar în condiţiile în care este stabilită măsura plasamentului sau a tutelei, altfel copilul este în întreţinerea părinţilor naturali.

Titularii ajutoarelor pentru încălzire și ai suplimentului pentru energie sunt obligați să comunice orice modificare intervenită în situația locativă, componența familiei și a veniturilor acesteia, în termen de 5 zile de la data de la care a intervenit modificarea. Comunicarea modificărilor se face prin depunerea unei noi Cereri – declarație pe propria răspundere pe propria răspundere însoțită de documentele doveditoare care justifică modificarea.

Declararea unui număr mai mare de membri de familie, a unor venituri mai mici decât cele reale precum şi nedeclararea bunurilor deţinute, în scopul vădit de a obţine foloase materiale necuvenite, constituie infracţiune de fals, uz de fals sau înşelăciune, după caz, și se pedepseşte potrivit dispoziţiilor Codului Penal.

 


Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*