Utile

Directorul Aquatim, întâlnire cu Ministrul Fondurilor Europene

Membrii Asociației Române a Apei (ARA) administrează în prezent fonduri  în valoare de aproximativ 6,5 miliarde de euro, iar proiectele aflate în pregătire de către companiile de apă însumează alte 4 miliarde de euro.

Prin urmare, Industria Apei poate fi considerată o ramură importanta a economiei naționale fiind în acest moment unul din motoarele de dezvoltare a țării.

În acest sens, marți 3 septembrie, împreuna cu Constantin TOMA, președintele executiv al Asociației Municipiilor din Romania, am avut o întrevedere cu Ministrul Fondurilor Europene, Adrian Câciu, la sediul ministerului din Bucuresti. În cadrul acestei întâlniri am discutat principalele măsuri care ar putea conduce la creșterea ratei de absorbție a fondurilor europene”, a afirmat Ilie Vlaicu, director general Aquatim.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*