Având în vedere temperaturile ridicate și lipsa precipitațiilor specifice perioadei de vară, reamintim că sistemul public de alimentare cu apă potabilă este dimensionat în principal pentru asigurarea consumului menajer al populației. În acest context, adresăm utilizatorilor rugămintea de a evita folosirea apei din rețea în alte scopuri, în special pentru udarea grădinilor.
Utilizarea apei potabile în scopuri non-menajere de către o parte dintre consumatori poate afecta alimentarea corespunzătoare a celorlalți utilizatori conectați la rețea. Totodată, în situația în care seceta va determina diminuarea debitelor sursei de apă, există posibilitatea introducerii unor restricții în distribuție. În astfel de condiții, folosirea apei potabile pentru udarea grădinilor sau a spațiilor verzi reprezintă contravenție și se sancționează conform prevederilor legale în vigoare.
Pentru deținătorii de grădini există însă alternative eficiente și accesibile, pe care le recomandăm. Una dintre acestea este montarea unor sisteme de colectare și stocare a apei pluviale, care poate fi ulterior utilizată pentru irigații. De asemenea, o altă soluție o reprezintă realizarea unor puțuri de mică adâncime. Spre exemplu, utilizând o pompă acționată de un motor de 1 kW, costul energiei electrice necesare pentru extragerea unui metru cub de apă este de aproximativ șapte ori mai redus decât prețul unui metru cub de apă potabilă.
Din păcate, de-a lungul timpului au fost identificate și situații în care unii utilizatori au recurs la practici ilegale pentru evitarea înregistrării consumului real de apă, prin intervenții asupra contorului societății. Pe lângă prejudiciile și disconfortul create celorlalți consumatori din rețea, reamintim că astfel de fapte constituie infracțiuni și sunt sancționate conform legislației în vigoare.
Citește și:

Atenție, șoferi! Se modifică regulile de circulație în zona intersecției DN 69 cu DJ 692 spre Sânand...

Orașul Gătaia rămâne fără apă

Fără apă la robinete, joi, în Calea Șagului

Se întrerupe gazul la Urseni

Aquatim efectuează lucrări de spălare a rețelei de distribuție din mai multe localități























