Astăzi, în jurul orei 17:45, polițiștii Serviciului Rutier, au depistat pe DN 6, un șofer ce conducea un autoturism cu o viteză de peste 150 de km/h pe un sector de drum cu limita de viteză de 100 km/h.
Bărbatul, în vârstă de 30 de ani, a fost depistat de poliţişti cu ajutorul aparatului radar, în apropierea localității Șuștra, conducând cu o viteză de 154 km/h.
Totodată, în urma testării cu aparatul din dotare a bărbatului, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
„Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, bărbatul fiind condus la o unitate spitalicească, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub influența substanțelor psihoactive”, precizează IPJ Timiș.
De asemenea, conform legislaţiei în vigoare, acesta a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 1.458 de lei pentru depăşirea vitezei regulamentare.
Citește și:

Peste 24.000 de țigarete de contrabandă descoperite de jandarmi în Piața Iosefin din Timișoara

Bărbați din Timiș arestați după ce au furat ustensile în valoare de 10.000 de lei

Urmărire ca-n filme la miezul nopții! Șofer beat și fără permis, reținut în Timiș după ce s-a izbit ...

Bărbat depistat de polițiștii locali pe Splaiul Tudor Vladimirescu după ce a furat scule electrice

Accident pe strada Măcin: o pasageră rănită după coliziunea dintre două autoturisme
























