Social

Transportatorii și fermierii, la masa discuțiilor cu subprefectul județului Timiș

Subprefectul județului Timiș, Sorin Ionescu a avut în această dimineață o întâlnire cu protestatarii.

Totul s-a desfășurat la primăria municipiului Lugoj, unde transportatorii și fermierii și-au expus probelemele cu care se confruntă.

Sorin Ionescu susține că i-a asigurat de faptul că revendicările vor fi transmise către Guvernul României, către ministerele de resort responsabile de problemele revendicate.

Astăzi, la primăria municipiului Lugoj, m-am întâlnit cu grupul de reprezentanți ai protestatarilor. După 3 zile de protestat în stradă, transportatori și fermieri din zona Lugojului, Darova, Boldur, Găvojdia au protestat astăzi într-un mod civilizat la masa dialogului cu reprezentanții instituțiilor statului. Și de această dată, am ajuns la un acord și i-am asigurat de faptul că revendicările pe care le-am preluat vor fi transmise către Guvernul României, către ministerele de resort responsabile de problemele revendicate.

Le-am recomandat să înștiințeze organele de control și ordine publică ale statului pentru orice încălcare a prevederilor legale pe care o depistează în ceea ce privește domeniul lor de activitate. Și i-am asigurat că pentru problemele care își au rezolvarea în plan local, vom organiza întâlniri de lucru zonale, cu prezența reprezentanților instituțiilor aferente”, a explicat Sorin Ionescu, subprefectul județului Timiș.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*