PNL Timiș susține toate demersurile legitime ale formațiunii politice a românilor din Serbia, membră în coaliția ”Serbia împotriva violenței” proeuropeană.
Partidul este alături de liderii Partidului Românilor din Serbia care și-au exprimat zilele trecute regretul și dezaprobarea pentru gestul sfidător făcut de președintele Camerei Deputaților din România, Alfred Simonis, care a refuzat invitația forțelor democratice din Serbia și a participat la o acțiune electorală a Partidului Progresist Sârb, recunoscut pentru poziția sa anti-europeană și pro rusă.
”Acțiunile controversate ale deputatului Simonis continuă și, iată, ne pun într-o situație delicată. Am fost contactat de mai mulți lideri politici români din Serbia și toți mi-au spus că se simt jigniți de atitudinea deputatului PSD Simonis. L-au invitat oficial în cadrul unei întâlniri la Ambasada Română din Belgrad, apoi la mitingul lor de la Petrovac, dar președintele Camerei Deputaților a ales să onoreze invitația lui Vucic la mitingul Partidului Progresist din 13 decembrie de la Novi Sad”, spune președintele PNL Timiș, Alin Nica.
„Din păcate, ieșirile ciudate ale lui Simonis nu se petrec doar în România. Mai nou, Simonis devine un pericol pentru țara noastră și pe plan extern. Îi solicităm deputatului PSD să își ceară scuze în mod public pentru sfidarea comunității românești din Serbia și să își declare adevăratele afinități politice. Felul în care i-a tratat pe românii din Serbia este inadmisibil”, a mai spus Alin Nica.
—