Alertă cu bombă azi în Calea Buziașului din Timișoara! Vizată a fost firma Continental. 2.000 de persoane au fost evacuate.
„Azi, în jurul orei 12:25, polițiștii Secției 2 Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că o societate comercială de pe Calea Buziașului din Timișoara a primit un e-mail în jurul orei 10:00, ce conținea informații privitoare la o amenințare cu bombă”, transmite IPJ Timiș.
La fața locului s-au deplasat pirotehniștii din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș și pompierii ISU Banat. S-a făcut evacuarea celor aproximativ 2.000 de angajați, însă amenințarea cu bombă a fost falsă.