Primăria Municipiului Timișoara, prin primarul Dominic Fritz, a câștigat în primă instanță procesul intentat împotriva SC Super Construct SRL pentru plata penalităților de întârziere în finalizarea lucrărilor de modernizare a străzii Grigore Alexandrescu, tronsonul Calea Torontalului – Calea Aradului.
Tribunalul Timiș a decis că firma este obligată să plătească Primăriei o sumă în valoare de 1.509.748 lei, reprezentând penalități de întârziere calculate conform contractului de execuție pentru perioada cuprinsă între 7 august 2021 și 30 septembrie 2021. “Mobilizarea constructorului pe strada Alexandrescu, în zona Torontalului – Aradului, a lăsat foarte mult de dorit și a generat disconfort, astfel că am acționat hotărât pentru a asigura finalizarea lucrărilor. Am notificat firma că este în afara contractului și că aplicăm penalități, dar pentru că nu a recunoscut obligația de plată ne-am adresat instanței și am câștigat. E un semnal clar pe care îl transmit firmelor care fac lucrări plătite din banii timisorenilor. Nu pot întinde la nesfârșit nervii și răbdarea timișorenilor cu lucrări care nu se mai termină„, a declarat primarul Dominic Fritz.
Ordinul de începere a lucrărilor pe strada Grigore Alexandrescu, tronsonul Calea Torontalului – Calea Aradului, a fost emis în 23 iulie 2020. Termenul de execuție a fost de opt luni.
Citește și:

Stadiul lucrărilor pe șantierul drumului de legătură DN 69 (Timișoara-Arad) – A1

Încep lucrările la Pasajul Slavici - Polonă

Primăria Timișoara scoate la licitație spații comerciale și medicale în mai multe cartiere ale orașu...

Cele trei parcuri pe care Primăria Timișoara le amenajează vor include iazuri artificiale și zone mo...

Un nou centru de asistență și recuperare pentru seniorii vulnerabili din oraș
























