Lucrări de construire la o capelă nouă în comuna timișeană Bucovăț.
Ca urmare a aplicării normelor sanitare conforme cu legislaţia europeană, devenită obligatorie după aderarea la Uniunea Europeanăi și a apariției Legii 102/2014, a devenit necesară construirea unei capele mortuare care să satisfacă necesităţile privind securitatea sanitară și sănătatea publică, precum și cele legate de desfăşurarea ceremoniei de înmormântare pentru locuitori.
Potrivit primarului Gheorghe Pop, clădirea va avea o suprafață utilă de 170 mp compusă din: încăperea propriu zisă, cameră frigorifică, grupuri sanitare, 2 încăperi de depozitare și o terasă acoperită. Este dotată la standarde europene. Capela mortură este o construcție din zidărie de BCA, acoperit în șarpantă. Compartimentarea urmărește să satisfacă nevoile specifice unor evenimente funerare, dar și rezolvarea tuturor ritualurilor legate de deces.
Proiectul se află în faza de execuție. Până în prezent s-au efectuat lucrări la acest obiectiv în proporție de peste 60%. Investiția este de 130.000 euro și se realizează cu fonduri de la bugetul local si prin fonduri europene.
„Noi proiectul l-am făcut în februarie anul trecut. A durat în jur de un an de zile documentația. Ne-am apucat de lucrări efectiv de 2 luni de zile și până la final de an trebuie să o terminăm. Această capelă este făcută 50% pe fonduri europene, pe GAL, și 50% resurse proprii. Valoarea se ridică la 130 mii euro. Vom face pavaj în față. Este utilă și cerută de cetățeni, dacă ne gândim și la normativele europene nu mai avem voie să ținem decedatul acasa. Capela are în jur de 170 mp, are cameră mortuară, loc de priveghi, terasa, bucătarie. Este dotată la standarde europene”, a explicat Gheorghe Pop, primarul comunei Bucovăț.
Capela va fi pusă la dispoziție tuturor bisericilor și organizațiilor religioase de pe raza comunei.
VIDEO aici: