Dispensarul medical din comuna Bucovăț este aproape gata de funcționare. Cetățenii vor beneficia de o locaţie medicală nou-nouță, ridicată de la zero.
Clădirea are aproximativ 300 mp și aici vor funcționa cinci cabinete medicale cu diferite specializări.
Potrivit primarului localității, Gheorghe Pop, dispensarul medical va putea fi dat în folosință în maxim două săptămâni. Acesta mai spune că era un lucru absolut necesar, populația comunei Bucovăț fiind undeva la 2500 locuitori, nu a avut de peste 20 de ani un dispensar medical. Oamenii nu vor mai fi nevoiți să se deplaseze până în Timișoara pentru un consult medical, ci vor avea un centru medical chiar local. “S-a făcut licitația, iar cele cinci cabinete vor fi ocupate. O să avem medic stomatolog, medicină de familie, medic pediatru, cardiologie și probabil că interne. A durat destul de mult această construcție, pentru că documentația a fost foarte stufoasă. Până am ajuns să intabulăm a trebuit să trecem prin o grămadă de faze și de avize. Toată construcția respectivă ne-a costat în jur de 1 milion de lei, bani de la bugetul local. Să sperăm că în 2 săptămâni o să finalizăm totul și să îi dăm drumul la dispensar”, a declarat Gheorghe Pop, primarul comunei Bucovăț.
Dispensarul are toate dotările necesare, aparatura medicală si mobilier, spatii de depozitatre si sterilizare, amenajat la standarde modernde.
Administrația mai are în plan construirea unui Centru de Permanenţă pentru locuitorii comunei și a satelor aparținătoare.
VIDEO aici: