Social

Strângere de fonduri pentru readucerea la viață a unui simbol emblematic al Timișoarei, Ceasul Floral

O seară de poveste pe care Lions Diamond a scris-o alături de comunitatea oamenilor de afaceri din Timișoara la Balul Florilor de Mai, ediția 2023.

Clubul Lions Diamond vrea să repornească Ceasul Floral, unul dintre cele mai cunoscute simboluri ale Timișoarei. După mai bine de 30 de ani, ceasul floral va arăta din nou ora exactă.

“Proiectul propus de clubul nostru a fost unul de suflet pentru Timisoara, in anul in care este Capitala Culturală Europeană , prin readucerea la viata a unui simbol emblematic al orașului, Ceasul Floral. Donațiile adunate vor fi folosite pentru achiziționarea mecanismului de functionare. În acelasi timp, clubul va contribui la partea de proiectare a acestui obiectiv, astfel incat , alaturi de autoritatile locale , sa putem sustine toate demersurile pentru reabilitarea completa a Ceasului Floral”, a precizat Ramona Olteanu, președinta Clubului Lions Timișoara.

Seara de bal a debutat cu ceremonia de primire in club a celor șase noi membre care in acest an lionistic s-au alăturat organizației. Este vorba despre Ana Maria Stoica , Doriana Moțoc , Mena Rif , Otilia Tudorel, Laura Vitian si Ionela Vasile .

Președinta clubului, Ramona Olteanu a prezentat proiectele realizate si finalizate în acest an: seminarii Lions Quest pentru 80 de profesori si tabere pentru 300 de elevi din judetul Timiș; cursuri de prim ajutor si montarea unui defribilator in gara de Nord; Cercul Terapeutic “Nu esti singur si nici singurul”, proiect integrat in cadrul programului “Stop drog! Fii liber”, adresat tinerilor adolescenti atat pe partea de preventie cat si pe Terapii de grup aplicate , susținute in mod gratuit pentru cei ce suferă de diverse adicții; finalizarea lucrărilor de extindere si amenajare a adăpostului pentru femei, victime ale violentei domestice aflate in evidenta DGASPC Timis .

Tinerii Leo Young Spirit si Leo New Voices au strălucit pe scenă, proiectând imaginea voluntariatului în rândul adolescenților.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*