Social

Ședință de urgență în Sânmihaiu Român, după revolta locuitorilor. Diana Șoșoacă a venit în Timiș

Primarul din Sânmihaiu Român, Viorel Mărcuți  a convocat azi o ședință extraordinară a Consiliului Local, pentru stabilirea unui plan de acțiune. Edilul spune că nu are niciun document oficial prin care familia ucigașului să-și fi anunțat mutarea în comună și, iar dacă va face solicitare pentru viză de flotant, o va respinge.

Reamintim, ieri după ce s-a aflat că minorul de 13 ani implicat în crimă ar fi fost adăpostit la casa bunicilor în Sânmihaiu Român, mulți locuitori s-au adunat în fața clădirii cerând ca acesta să plece din sat. Pentru a preveni incidente, poliția și jandarmii au intervenit și l-au preluat pe adolescent împreună cu mama sa din locuința bunicilor.

Diana Șoșoacă, avocat și europarlamentar, lider al Partidului S.O.S. România, se află astăzi, la Timișoara pentru a se implica direct în cazurile tinerilor Mario și Seby, situații care au stârnit revoltă în rândul opiniei publice și care, potrivit acesteia, au nevoie de intervenția urgentă a autorităților.

Aceasta se află la Primăria Sânmihaiu Român, pentru a purta discuții oficiale și va face demersuri concrete în sprijinul familiilor implicate și al comunității locale.

După întâlnirile de la primărie, Diana Șoșoacă se va deplasa în localitatea Cenei. Aici, va continua acțiunile de susținere și va discuta direct cu oamenii afectați de cazurile celor doi tineri.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*