Social

Domul Romano-Catolic, gata de redeschiderea oficială

Domul Romano-Catolic, gata de redeschiderea oficială

Catedrala Romano-Catolică „Sf. Gheorghe” din Timișoara este pregătită să găzduiască din nou ceremonii religioase după o pauză de peste patru ani. În acest timp, aici au avut loc lucrări interioare și exterioare de renovare, conservare și reabilitare.

O suprafață totală de aproape 1.500 de metri pătrați a fost restaurată iar lucrările au cuprins atât interiorul locașului de cult, cât și împrejmuirile, curtea interioară și aleile de acces.

De asemenea, a fost restaurată cripta de sub sanctuarul Domului precum şi pietrele tombale ale marilor personalităţi care îşi au locul de veci în ea.

Întreg obiectivul va fi introdus în circuitul turistic naţional şi internaţional prin tururi ghidate și colaborări cu actorii locali, naţionali și internaţionali, pentru consolidarea activităţilor în domeniul cultural.

Valoarea totală a proiectului este de peste 22,4 milioane lei dintre care 21,3 milioane sunt fonduri nerambursabile provenite din Programul Operațional Regional 2014-2020 și bugetul de stat.

Sfânta Liturghie Pontificală de Binecuvântare a Catedralei restaurate – Domul Sf. Gheorghe va avea loc sâmbătă 22.04.2023 la orele 10:00. Celebrantul principal va fi excelența sa Miguel Maury Buendia, Nuntiu Apostolic în România și Republica Moldova.

Domul Romano-Catolic sau Catedrala Romano-Catolică este unul din monumentele emblematice ale orașului Timișoara, construit între anii 1736 și 1774. Edificiul poartă hramul Sfântului Gheorghe.

Catedrala reprezintă din punct de vedere religios, o continuare a vechii catedrale „Sf. Gheorghe” din Cenad, scaunul episcopilor acestei dieceze începând cu Sf. Gerhard de Sagredo, dispărând odată cu ocupaţia otomană din secolul XVI. Odată cu eliberarea oraşului de către armata imperială habsburgică condusă de prinţul Eugeniu de Savoya în 1716 Timişoara devine capitala a Banatului, atât din punct de vedere administrativ şi militar, dar şi cel mai îndreptăţit loc în care se va stabili din 1730/32 Scaunul episcopal al Diecezei de Cenad (deoarece Cenadul a decăzut de la rangul de oraş din perioada medievală la un simplu sat).

La inițiativa împăratului Carol al VI-lea se încep demersurile necesare amplasării, proiectării unei monumentale clădiri, ce avea să devină noua Catedrală Romano-Catolică, ce îşi va păstra hramul celei de la Cenad, cel al Sfântului Gheorghe.

Catedrala are o istorie complexă ce se întinde de-a lungul a peste 280 de ani, piatra de temelie fiind pusă în data de 6 august 1736, în timpul episcopului Nádasdy. Proiectul care a stat la baza edificării construcţiei Domului este atribuit arhitectului Josef Emanuel Fischer von Erlach, directorul Oficiului Imperial de Construcții – fiul nu mai puţin cunoscutului Johann Bernhard von Erlach, arhitecţi ai curţii imperiale vieneze, la începutul secolului XVIII. Planurile fațadei și secțiunile sunt semnate de Inginerul Administrației Provinciale Carl Römmer, în a doua jumătate a sec. XVIII.

Planimetria Catedralei, evidenţiază o navă centrală cu o singură deschidere, terminată înspre est cu absida (poligonală în exterior şi circulară în interior) altarului principal.


Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*